Dezvoltări medicale

Până în 2020, 4 milioane de pacienţi vor beneficia de monitorizare medicală de la distanță

Până în 2020, 4 milioane de pacienţi vor beneficia de monitorizare medicală de la distanță

Conform unui raport IHS Technology, în 2020, circa 4 milioane de pacienţi, din întreaga lume, vor beneficia de monitorizare medicala de la distanta , faţă de 664.000 în 2014.

În acelaşi timp, IHS a publicat recent estimările sale pentru mai multe maladii: insuficienţă cardiacă congestivă, diabet, boli pulmonare obstructive cronice, boli mintale. Dacă în2014, erau monitorizaţi 324.000 de pacienţi cu insuficientă cardiacă congestivă, numărul acestora va creşte într-un ritm 34% pe an. Din cele 4 milioane de monitorizări în 2020, IHSestimează circa 1.9 milioane vor fi pentru insuficienţă cardiacă congestivă.

Citiți și despre Brățara Google pentru monitorizarea continuă a stării de sănătate

IHS anticipează , următorul grup care va avea o creştere substanţială, va fi cel al bolnavilor de diabet. În anul 2014, erau circa 120.300 de monitorizaţi de la distanţă şi seestimează numărul acestora va creşte cu 35% pe an, ajungând la circa 712.800 în 2020.

În 2014, erau monitorizaţi circa 80.900 de pacienţi cu boli pulmonare obstructive cronice. Până în 2020, pe acest segment, se va înregistra o creştere anuală de 29%, ceea ce va ducela circa 371.000 de monitorizaţi în 2020. Dacă în 2014 numărul hipertensivilor monitorizaţi de la distanţă era de 83.000, adică aproximativ egal cu cel al bolnavilor cu boli pulmonare obstructive cronice, IHS estimează numărul primilor va creşte mai rapid, cu un ritm anual de 38%, şi va ajunge în 2020 la 574.000.

Numărul pacienţilor cu boli mintale monitorizaţi de la distanţă va creşte într-un ritm asemănător cu cel al hipertensivilor. În 2014, numărul acestora era de 26.000. El va creşte cu un ritm anual de 38% şi va ajunge astfel la 182.900 în 2020.

Cine este IHS Technology?

La începutul lui 2013, InMedica, o divizie a lui IHS, a afirmat în 2012 furnizorii de servicii medicale din întreagă lume monitorizau 308.000 de pacienţi. Firma de cercetare estima, până în 2017, numărul acestora va creşte până la 1.8 milioane, o cifra ceva mai mică decât estimatul din primul raport InMedica apărut. Potrivit ultimelor estimări IHS, numărulpacienţilor care vor fi monitorizaţi de la distanţă va ajunge la 1.5 milioane, în 2017.

Citiți și despre 14 senzori inovativi în sănătatea digitală

Sura: mobihealthnews.com

View Comments (1)

1 Comment

  1. Pingback: Psihiatru de buzunar sau beneficiile tehnologiei în sănătatea mintală

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Dezvoltări medicale

More in Dezvoltări medicale