Senzori

Senzor EKG de la Samsung, conectabil la telefon

Senzor EKG de la Samsung, conectabil la telefon

Samsung a prezentat un senzor EKG care se leagă direct la telefon, un nou dispozitiv eHealth în portofoliul producătorului coreean

Cercetarea și dezvoltarea în domeniul monitorizării inimii sunt direcții deja clasice în sănătatea digitală. Încă de acum 5 ani, Science Daily anunța că un grup de cercetători belgieni a reușit realizarea unui prototip de senzor EKG conectabil cu telefoanele Android. La începutul lui 2015, FDA (Food and Drugs Administration, agenția americană de reglementare a medicamentelor și alimentelor, corespondentul ANM din România pentru partea medicală) a aprobat chiar un senzor EKG similar, SmartPatch.

samsung bio processor senzor EKG

Senzor EKG cu Bio-Processor

Marea noutate în legatură cu anunțul făcut de Samsung este faptul că informațiile de la noul senzor EKG vor fi analizate de un nou procesor, „Bio-Processor”, special dedicat măsurătorilor medicale. Circuitul integrat al celor de la Samsung va fi capabil să trimită informații precum cele de puls, ritm cardiac, grăsime corporală în direct medicului. Este deci proiectat să fie folosit de viitoarele monitoare de sănătate cu transmisie live. Dacă vă întrebați care este beneficiul, ei bine, într-o astfel de situație medicul poate fi anunțat și interveni în timp real dacă semnalele pacientului sunt îngrijorătoare, și nu abia la prima vizită a bolnavului la cabinet.

Citește și despre Cele mai apreciate 7 aplicații medicale

Samsung explică avantajele noului senzor EKG și ale procesorului într-un video de două minute și jumătate, filmat la lansare, pe care îl puteți urmări alături de acest articol. Coreenii punctează pe precizia tandemului și promit că vor folosi procesorul (intrat deja în producție) și la noile ceasuri smart ale companiei, deja cunoscuta familie Gear. În plus, Samsung spune că, pe parcurs ce datele de la utilizatori o vor perminte, procesor și dispozitivele care-l vor echipa vor fi în stare să anunțe utilizatorii de eventualitatea producerii unor tulburări de sănătate, înainte ca ele să se întîmple.

Ai putea fi interesat și de Gear S2, noul ceas smartwatch al celor de la Samsung

Click to add a comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Senzori

More in Senzori