Un smartphone devine un dispozitiv medical

Potențialul unui telefon inteligent face din acesta, în anumite situații, un veritabil dispozitiv medical. Vorbim despre acesta și-ți prezentăm câteva situații concrete când un smartphone poate funcționa ca un dispozitiv medical performant.

Un smartphone care poate deveni un instrument medical este o soluție convenabilă pentru ceea ce înseamnă medicina modernă. Un smartphone este mult mai mult decât un aparat inteligent care poate măsura pulsul și tensiunea arterială. Un smartphone este un instrument de diagnosticare eficient ce poate fi folosit oriunde, oricând.

La o primă evaluare utilizarea unui telefon inteligent ca dispozitiv medical are avantaje uriașe atât pentru cel care are nevoie de asistență medicală, cât și pentru cel care oferă servicii medicale. Asta insemnă o uriașă economie de resurse umane, de bani, promititudine în diagnosticare și acces la asistență medicală. Avantajele sunt evidente pentru oamenii din țările sărace, pentru locurile izolate, pentru țările în curs de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și: Monitorizarea colesterolului cu telefonul

Iată câteva domenii unde un smartphone devine un dispozitiv medical util.

product-mobile-device-imgMobiSante a realizat un dispozitiv foarte simplu care se atașează unui smartphone, iar împreuna funcționează ca un sistem imagistic portabil de tipul aparatelor de ecografie. Acesta monitorizează evoluța fătului în uter, face investigații renale, poate identifica o fractură, o leziune articulară. Și face asta tot așa de bine cum o face un medic cu un ecograf clasic, în cabinet.

Citește și: Aplicații pentru măsurarea pulsului și tensiunii

Este un instrument care efectiv poate ajuta un medic să pună un diagnostic și să prescrie un tratament folosind un simplu telefon inteligent. MobiUS SP1 System este simplu, foarte ușor de utilizat și este compatibil cu orice tip de telefon inteligent sau cu orice tabletă.

MobiUS poate fi folosit pentru tratamente ambulatorii, la locul accidentelor, pentru a oferi victimelor primul ajutor cu mare precizie.

Oamenii de știință de la Universitatea Columbia au găsit o utilizare nouă pentru smartphonuri, cu un potențial uriaș. Ei au dezvoltat un accesoriu foarte ieftin care se atașează unui telefon inteligent și îl tranformă într-un dispozitiv medical. Cu ajutorul acestuia se pot testa rapid trei markeri esențiali, dintr-o picatură de sânge a pacientului, pentru identificarea a trei boli infectioase: HIV și două forme de sifilis.

Află despre aplicații iOS de sănătate dar și despre aplicațiișe Android dedicate sănătății

dispozitiv medical (2)Aceste boli fac ravagii în Africa și în alte zone puțin dezvoltate din lume, iar testarea pacienților și identificarea bolilor este primul pas pentru a pune răspândirea bolilor sub control. Dispozitivul poate face acest lucru simplu, ieftin, la fața locului.

Analize de sânge în 15 minute

Este nevoie de doar 15 de minute, un smartphone și dispozitivul respectiv pentru a pune un diagnostic de certitudine. Dispozitivul este folosit intens în Rwanda mai ales pentru testarea femeilor însărcinate cu scopul declarat de a limita și stopa transmiterea acestor boli de la mamă la făt. 

Rezultatele au fost mai mult decât promițătoare. Samuel K. Sia, coordonatorul echipei de cercetare și profesor asociat la Universitatea din  Columbia, a spus: “Se poate face munca ca într-un laborator de teste imunologice cu un singur telefon inteligent!

Citește și despre Pillo, robotul care are grijă de sănătatea familiei

Un smartphone poate funcționa ca un stetoscop portabil, înregistrând cu maximă acuratețe activitatea inimii. Informația sonoră este transmisă unui medic care poate pune un diagnostic la distanță. Tot ceea ce este necesar este o aplicație care înregistrează sunetele folosind microfonul telefonului. Aplicația este dezvoltată pentru telefoanele Apple. Avantajul este că nu este necesar un stetoscop real și nici prezența medicului lângă pacient.

O echipa de la Mobile Technology Lab a dezvoltat primul stetoscopul mobil alimentat prin USB. Acesta este conerctat la un smartphone și acționează ca un dispozitiv medical de diagnosticare low-cost. Această inovație are potențialul de a identifica boli respiratorii. Afecțiunile respiratorii sunt cauza pentru peste 14 la sută din decese, la nivel mondial.

Afecțunile respiratorii pot fi tratate și speranța de viață a celor bolnavi poate crește mult. Singurul impediment este lipsa accesului la servicii medicale și diagnosticarea tardivă a bolilor.

Teste oculare cu dispozitive medicale foarte ieftine

Multe ecrane de smartphon au acum o rezoluție suficient de mare pentru a verifica calitatea vederii și de a identifica puterea lentilelor de corecție necesare. Un dispozitiv medical care costa doi dolari, produs de NETRA, este acum disponibil și poate detecta unele probleme oculare, care de cele mai multe ori sunt diagnosticate tardiv sau rămân nediagnosticate. NETRA este un instrument personalizat, care poate testa pentru hipermetropie, miopie și astigmatism, oferind posibilitatea corectării vederii pentru milioane de oameni, care nu au acces la teste simple de vedere.

OScan este un alt dispozitiv de detecție care se atașează la un smartphone și face din acesta un dispozitiv medical performant. Acesta realizează o scanare a gurii și poate identifica, în stadii incipiente, cancerului oral. Este util acolo unde accesul la medicul stomatolog este imposibilă. Utilizarea lui este foarte ieftină. Aparatul a fost dezvoltat de o echipa de la Universitatea Stanford, a fost testat în India, o zonă unde incidența cancerului oral este mare. Dispozitivul face o fotografie specială a cavității bucale care este transmisă cu acuitate maximă unui specialist. Acesta o analizează și poate identifica leziuni suspecte. Nu este necesară deplasarea la medic. Testul poate fi repetat periodic, mai ales în cazul celor care prezintă risc de dezvoltare a acestei maladi.

Toate acestea dispozitive medicale care devin funcționale cu ajutorul unui telefon inteligent, există și sunt folosite. Toate și-au dovedit utilitatea, eficiența și toate au salvat și salvează vieți.

Sursa: www.verywell.com