Analize

Tehnologia viitorului, disponibilă azi. 9 avantaje absolute

Tehnologia viitorului, disponibilă azi. 9 avantaje absolute

Tehnologia viitorului reprezintă o șansă pentru fiecare dintre noi și pentru omenire în general. Tehnologia aduce cu ea oportunități fără precedent în istoria omenirii, iar de aici decurg avantaje absolute, progres și evoluție. Tehnologia viitorului, disponibilă în mod real azi, este cea mai puternică forță de propulsie a progresului uman, iar avansarea rapidă și difuzarea largă a tehnologiei este motorul prin care omenirea merge înainte.

În anul 1820 speranța de viață era undeva în jurul vârstei de 35 de ani, 94% din populația globului trăia în sărăcie extremă, și mai puțin de 20% din populație era alfabetizată. Astăzi, speranța de viață medie a oamenilor este undeva în jurul a 70 de ani, 10% din populația globului trăiește în condiții de sărăcie extremă, iar peste 80% dintre oameni sunt alfabetizați. Toate aceste progrese au fost posibile în principal datorită progreselor tehnologice, începând din epoca industrială și continuând astăzi cu explozia comunicațiilor și tehnologia de vârf. Tehnologia viitorului este aici!

tehnologia viitorului

Un top al celor 9 avantaje absolute pe care le aduce tehnologia la care omul are aces azi, dar și tehnologia viitorului arată potențialul real pe care îl are omenirea și este un motiv temeinic pentru a privi cu încredere în viitor.

1. Mașini care circulă singure. Nu mai sunt utopie, ci o realitate palpabilă. Este doar o chestiune de timp până când acestea vor înlocui șoferii amatori și profesioniști. În mod cert sunt mai sigure și mai confortabile comparativ cu mașinile conduse de oameni. Specialiștii în futurologie spun că în următorii cinci ani mașinile fără șofer vor fi o realitate prezentă în toată lumea, pe toate șoselele.

Organizația Mondială a Sănătății avansează cifre catastrofale. Circa 1,25 milioane de oameni mor în urma accidentelor rutirere în fiecare an. Jumătate din cei care mor sunt pietoni, bicicliștii și motocicliști loviți de mașini. Mașinile sunt principala cauza de deces pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, la nivel mondial.

Citește și: Aplicații pentru Google Glass

Mașinile fără șofer vor schimba complet ceea ce înțelegem azi prin industrie auto. Probabil că oamenii nu vor mai avea mașini, cele fără șofer vor circula în continuu, urmând a fi închiriate de utilizatori, locurile de parcare nu vor mai fi necesare, nu vor mai exista accidente și blocaje de trafic…

2. Energie curată. Una dintre cele mai mari avantaje pe care le va aduce tehnologia viitorului este energia curată. Aici omenirea a rămas mult în urmă, dar recuperarea restanțelor va fi foarte rapidă și spectaculoasă. Oameni de știință, ingineri și antreprenori au strategia pentru a trece pe varianta energiei curate, convenabile și rentabile. Un singur argument care le include pe toate. Din 1977 când a început producția de serie a celulelor solare prețul de producție al acestora a scăzut cu 99,5%. Asta face ca energia solară să fie mai rentabilă decât combustibilul solid. Există baterii cu o capacitate de înmagazinare care nu putea fi nici măcar imaginată acum 10 ani. În prezent Germania produce mai multă energie din surse regenerabile, decât este necesar pentru economia țării.

Citește și: Cum cucerește Google domeniul sănătății digitale

Legătura dintre drone și Pokémon

3. Realitatea virtuală. Procesoarele fac accesibilă oricui realitatea virtuală. Companii precum Facebook, Google, Apple și Microsoft investesc miliarde de dolari pentru a face realitatea virtuală captivantă, confortabilă și accesibil în ceea ce privește costurile. Realitatea virtuală este utilă pentru jocuri. Cel puțin la asta te gândești în primul moment. Dar realitatea virtuală este o cale prin care pot fi manipulate obiecte 3D, este primul pas în tratarea fobiilor sau prima cale prin care pot fi ajutați cei care suferă de paralize sau au diferite tipuri de afecțiuni neuro-musculare sau care au pierdut membre, prin protezare. În cazul lor și a multora altora, realitatea virtuală poate să fie calea terapeutică de bază.

4. Drone și mașini zburătoare. Revoluția pe care a marcat-o dezvoltarea sistemelor de tip GPS-ul a însemnat un progres real și util pentru tot domeniul transporturilor, dar și pentru industria militară. Minunatul joc Pokémon nu era posibil fără GPS. Dar această dezvoltare tehnologică permite lansarea dronelor și este alternativa pentru o gamă largă de aplicații de consum și comerciale.

Dronele pot ajunge acolo unde alte mijloace de transport nu ajung, pot supraveghea, inspecta (infrastructură, zone critice, zone problematice, zone afectate de catastrofe) și salva (ducand echipamente, medicamente, apa, hrana etc). Dronele sunt utile oriunde, iar potențialul lor real abia începe să fie cu adevărat exploatat. Mașinile zburătoare stau și ele în așteptare și nu este departe momentul în care aparate concepute pe principiul dronelor vor putea transporta oameni în condiții mai accesibile și mai convenabile decât avioanele sau elicopterele. Iar nimic nu ar fi putut exista fără tehnologia viitorului!

De la inteligența artificială la lupta împotriva corupției

5. Inteligența artificială. În 1997 într-un articol din New York Times se estima că vor trece 100 de ani înainte ca un calculator să poată bate un om la jocul Go. În 2016 același cotidina titra că programul Master of Go Board Game a învins omul la Go. Aceasta este o dovadă minoră a evoluției inteligenței artificiale în ultimul deceniu, iar asta a fost posibil ca urmare a noilor algoritmi, a creșterii uriașe a puterii de stocare a datelor și a vitezei de calcul. Inteligența artificială este utilă azi în orice domeniu. Sau mai corect spus este că nu mai pot fi imaginate domenii ale industriei fără inteligența artificială. Inteligența artificială  ca parte din tehnologia viitorului a eliberat oamenii de sarcini mentale repetitive și produce efecte similare cu cele ale revoluției industriale care a eliberat oamenii de munca fizică.

Te-ar putea interesa și: 10 căi prin care inteligenţa artificială te poate ajuta să devii un medic mai bun

Inteligența artificială îi ajută pe oameni să fie jucători de șah mai buni, să fie piloți, medici, astronauți și profesori mai buni. Inteligența artificială nu distruge locuri de muncă, ci creează noi locuri de muncă, mai bune și mai ușoare.

6. Supercomputerele de buzunar pentru toată lumea adică telefoanele mobile inteligente. Se preconizează că până în 2020, 80% dintre adulți de pe Pământ vor avea un smartphone conectat la internet. Un iPhone 6 are aproximativ 2 miliarde de tranzistori, cu aproximativ 625 tranzistori mai mult decât un computer Intel Pentium, fabricat în 1995.  Acum, un războinic Masai în mijlocul Kenyei comunică mai bine, mai ieftin și mai ușor decât o făcea președintele SUA  acum 25 de ani. De pe telefonul mobil cu acces la Google poți avea mai repede, mai multe informații decât avea președintele Statelor Unite în urmă cu 15 de ani. Uluitor, nu-i așa!

7. Canale de comunicare sigure și criptate – cryptocurrencies. Siguranța traficului de date nu a fost niciodată la un nivel similar cu cel de azi. Aceasta deschide oportunități de comunicare sigură în cele mai diverse domenii. Probabil că te gândești la canalele de comunicare sigure pentru armată, dar acestea sunt ultimele pe listă. De avantajele aduse de siguranța transferului de date beneficiază medicina (dosare medicale zboară prin internet dintr-un punct, în oricare alt punct de pe planetă), economia (transferurile de bani), mult înaintea comunicațiilor militare. În plus aceste canale sigure de comunicare sunt imune la corupție și cenzură.

Educația și medicina, domeniile favorizate de tehnologia viitorului

8. Educațiea online. Tehnologia viitorului reprezintă o șansă uriașă pentru educație. Practic educația nu mai poate fi imaginată fără acces la informații online. Informația liberă, online este accesibilă oricui, ieftină, foarte ieftină… Enciclopedia Britanica folosită costă circa 1.400$, o ediție integrală. Informații complete se pot obține acum, gratuit și instantaneu pe Wikipedia. YouTube are milioane de ore de tutoriale și cursuri gratuite. Multe cursuri online sunt produse de către profesori și universități de top. La toate are acces oricine. UC Berkeley publică pe Youtube toate cursurile sale de Fizică, medicii au acces la informații de strictă actualitate, online, gratuit.. Și totul este abia la început!

Afla informații si despre: Medicină digitală. Resurse gratuite și academice

9. Medicina computerizata. Puține domenii beneficiază de avantaje atât de mari aduse de tehnologia viitorului așa cum o face domeniul medical. Până nu demult, calculatoarele erau doar la periferia medicinei, utilizate în principal pentru cercetare și păstrarea datelor. Astăzi, combinația de informatică, inteligență artificială și medicină conduce la o evoluție spectaculoasă a domeniului medical.  Tehnologia oferă acces la asistență medicală celor care până acum 10 ani nici nu puteau visa la așa ceva. prin telemedicină.

În plus tehnologia viitorului, utilizată azi a reducs costurile serviciilor medicale. De exemplu, în urmă cu doar cincisprezece ani, costa circa un miliard de dolar realizarea analizei ADN-ului uman. Astăzi costul este de aproximativ o mie de dolari și continuă să scadă. Curând analiza genetică individuală va fi la fel de simplă și ieftină ca și identificarea grupei sangvine. În plus va face parte din orice schemă de tratament. Analiza ADN-ului uman este calea cea mai simplă pentru identificarea oricărei forme de cancer, de exemplu, în stadiu incipient. Iar analiza genetică poate ajuta orice schemă de tratament.

Tehnologia viitorului este accesibilă azi, dar toate acestea sunt încă la început. Adevăratele performanțe, care vor schimba fața lumii, în bine, abia urmează! Realitatea de azi arată că niciodată în istoria omenirii nu au existat mai multe oportunități, mai multe provocări și mai multe șanse ca acum.

Sursa: medium.com/

Click to add a comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Analize

More in Analize