Lentilele bionice vor înlocui în curând ochelarii și lentilele de contact

Lentilele bionice vor oferi o vedere de trei ori mai bună ca vederea unui om normal, iar testele pe voluntari umani vor începe în curând.

Lentilele bionice Ocumetics sunt proiectul optometristului Garth Webb, care este pe cale să realizeze o adevărată revoluție în acest domeniu. Noile tipuri de lentile nu doar că vor ajuta persoanele care nu văd bine, dar acestea vor ajunge chiar să aibă o vedere mai bună ca un om sănătos. Practic, dacă o persoană cu vedere normală poate citi un text de la o distanță de 3 metri, cei care vor purta aceste lentile vor putea citi perfect de la o distanță de 9 metri. Proiectul s-a dezvoltat în decursul a 10 ani și a presupus o investiție de peste 3 milioane de dolari.

Bionic Lens de la Ocumetics sunt lentile intraoculare, adică sunt introduse în locul cristalinului afectat, cu ajutorul unei seringi cu soluție salină. Ele sunt pliabile și se vor desfășura singure după inserarea în ochi, în doar 10 secunde. Întreaga procedura durează numai 8 minute și nu este mai complicată ca o operație simplă de cataractă, precizează dr. Garth Webb. Incizia necesară este de numai 2,7 mm.

lentilele bionice ocumetics

După inserare, lentilele se vor adapta singure, putând focaliza corect imaginea, pentru ca ochiul să vadă bine la distanță, dar și la apropiere. Inventatorul lor dă asigurări că lentilele bionice sunt foarte confortabile, nu dau dureri de cap sau usturimi de ochi și nici nu cresc riscul de cataractă. Ele sunt fabricate din polimeri biocompatibili, astfel încât nu devin toxice în timp și nu afectează ochiul.

Vezi și Aplicația care va face posibilă testarea vederii chiar la tine acasă

Lentilele bionice vor putea fi introduse în timpul unei operații de cataractă sau în cadrul unei intervenții separate, dar trebuie inserate numai de către un chirurg oftalmolog.

Tehnologia este pregătită deja pentru producția de masă, dar este nevoie de mai multe teste pe voluntari umani înainte să primească toate aprobările necesare.

Ocumetics anunță că, din păcate, procedura va mai dura câțiva ani, deși inițial lentilele urmau să fie disponibile începând cu luna martie 2018. În Canada și Europa produsele ar putea fi aprobate peste doi ani, iar în Statele Unite abia după trei ani, este menționat pe site-ul companiei canadiene.

Având în vedere tehnologia revoluționară folosită, costul lentilelor bionice nu va fi deloc accesibil. Conform Ocumetics, o singură lentilă va costa peste 3.000 de dolari, dar prețul poate crește, în funcție de dificultatea intervenției și de echipamentul medical care va fi folosit la operație.

Ce probleme nu pot rezolva lentilele bionice

Există și afecțiuni oftalmologice grave, pe care acest tip de lentile nu le vor putea rezolva. În această categorie intră distrugerea nervilor optici, afectarea regiunii cerebrale responsabile cu vederea, degenerescența maculară severă, bolile genetice ale retinei.

Te poate interesa și Tratament pentru glaucom de ultimă oră

Totodată, intervenția nu este posibilă în cazul pacienților care au făcut deja operație de cataractă și li s-a eliminat cristalinul afectat, fiind introduse alte lentile intraoculare. Orice operație de cataractă presupune înlocuirea cristalinului bolnav cu o lentilă artificială. Aceasta nu mai poate fi înlocuită, pentru că scoaterea ei ar provoca distrugerea ochiului.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 285 de milioane de oameni din întreaga lume au diferite probleme de vedere. Cataracta reprezintă o treime din numărul acestora. Este o afecțiune oftalmologică frecventă, care determină cristalinul să-și piardă transparența. Astfel, el devine opac, iar vederea este din ce în ce mai slabă, până când poate fi pierdută complet.

Studiile au demonstrat că boala apare de obicei la persoanele de peste 65 de ani, dar uneori este întâlnită și la cele mai tinere. Singurul tratament posibil este operația de cataractă, care presupune eliminarea cristalinului afectat și înlocuirea lui cu o lentilă artificială.

Sursa: Futurism

Citește și Implantul artificial de retină va reda vederea pentru milioane de bolnavi