Puls normal: cum variaza bataile inimii? Update 2020
Sursa medicala: WebMD; Medic citat: Suzanne Steinbaum, cardiolog, spitalul Lenox Hill, New York
Afla ce inseamna un puls normal si cum variaza bataile inimii in functie de varsta si de activitatea zilnica. Astfel, vei afla daca trebuie sa-ti faci griji pentru sanatatea ta.
Pulsul reprezintă numărul de bătăi pe care inima le face într-un minut. Medicii consideră că un puls normal în cazul unui adult sănătos, în stare de repaus, este cuprins între 60 și 100 de bătăi pe minut. Însă, dacă nu ai pulsul cuprins între acești parametri, nu înseamnă automat că ești bolnav.
Un puls normal variază foarte mult, în funcție de vârstă, de activitatea fizică desfășurată, de temperatura în care stă persoana respectivă, de greutatea corporală și de starea ei emoțională. De exemplu, dacă te sperii sau primești o veste neașteptată ori întâlnești o persoană dragă, pulsul tău va crește foarte mult, datorită adrenalinei, un hormon pe care creierul nostru îl produce în situații de acest fel.
Iată care sunt cei mai întâlniți factori care influențează pulsul:
- Vârsta
- Nivelul de activitate fizică
- Forma fizică în care te afli
- Fumatul
- Temperatura
- Afecțiunile cardiovasculare și diabetul
- Emoțiile
- Poziția corpului
- Greutatea
- Tratamentul cu unele medicamente.
Din fericire, tehnologia ne pune astăzi la dispoziție complet gratuit aplicații pentru măsurarea pulsului și tensiunii.
Concepții greșite despre un puls normal
Mulți dintre noi tindem să considerăm că parametrii unui puls normal sunt obligatorii și singura dovadă a unei stări bune de sănătate. Astfel apar multe mituri, concepții greșite, pe care medicii caută să le desființeze. Suzanne Steinbaum, cardiolog la spitalul Lenox Hill, prezintă doar câteva dintre acestea:
1. Un puls normal e cuprins între 60 și 100 bătăi/minut
Ideal este ca pulsul să fie cuprins între 50 și 70 de bătăi pe minut. Cu cât este mai scăzut în stare de repaus, cu atât persoana este mai sănătoasă. Astfel, un puls de peste 76 de bătăi pe minut în stare de relaxare poate fi un semn că persoana respectivă are un risc mai mare de atac de cord. Pulsul este în parametrii, dar asta nu înseamnă că rezultatul este automat foarte bun.
2. Palpitațiile sunt semnul unui atac de cord
Desigur că tulburările de ritm cardiac pot fi periculoase, dar trebuie să cunoaștem contextul în care apar, pentru că de multe ori nu sunt semnul unor boli grave. Palpitațiile (bătăile neregulate ale inimii) pot să apară și în lipsa unor afecțiuni cardiace, în mai multe situații: consum de alcool sau cofeină, efort fizic, stres, deshidratare, tratament medicamentos, fumat. Trebuie să ne îngrijorăm numai dacă aceste palpitații sunt însoțite de durere în piept sau de probleme de respirație, precizează medicul cardiolog Apoor Patel, de la North Shore-LIJ Medical din New York.
3. Un puls normal înseamnă o tensiune arterială normală
Deseori considerăm că dacă pulsul este în limite normale, atunci și tensiunea este bună. Acest lucru nu este însă valabil de fiecare dată. E posibil ca pulsul să fie perfect, dar tensiunea arterială să fie prea mare sau prea mică. Și, din păcate, acest aspect este mai greu de observat în afara unei măsurări cu tensiometrul, pentru că simptomele hipotensiunii sau hipertensiunii nu sunt la fel de evidente ca în cazul pulsului.
Citește și Cum poate fi îmbunătățit tratamentul pacienților prin terapii digitale
Puls normal în funcție de vârstă
Dacă pentru un adult sănătos un puls normal înseamnă între 60 și 100 de bătăi pe minut, situația se schimbă în cazul copiilor și bătrânilor. Astfel, pentru copiii de peste 6 ani, puls normal presupune între 70 și 100 de bătăi pe minut, iar în cazul bebelușilor poate fi chiar mai mare, ajungând și la 160 de bătăi pe minut, lucru perfect normal. În cazul persoanelor mai în vârstă, un puls normal este unul mai scăzut, ajungând chiar și sub 60 de bătăi pe minut, fără ca acest lucru să însemne o problemă medicală.
Pulsul normal (în repaus) în funcție de vârstă:
- Până la 1 lună: 70 – 190 (bătăi pe minut)
- Între 1 lună și 11 luni: 80 – 160
- De la 1 an la 2 ani: 80 – 130
- De la 3 la 4 ani: 80 – 120
- De la 5 la 6 ani: 75 – 115
- De la 7 la 9 ani: 70 – 110
- Peste 10 ani: 60 – 100
Tulburări cardiace care apar în lipsa unui puls normal
În ciuda diferențelor uneori mari care apar de la o persoană la alta, extremele pot indica anumite afecțiuni, care trebuie să te trimită de urgență la medic. Astfel, dincolo de zona 60-100, care este puls normal, niveluri în repaus de peste 100 de bătăi indică de obicei tahicardie (iar peste 150 de bătăi înseamnă tahicardie supraventriculară). Dacă pulsul tău scade sub 50 de bătăi pe minut, afecțiunea se numește bradicardie, în timp ce oscilațiile pulsului indică aritmie. Desigur, așa cum menționam anterior, medicul va pune diagnosticul doar după ce va lua în calcul toți factorii care pot influența nivelul considerat normal al pulsului.
Puls normal în repaus
De obicei, medicii măsoară pulsul în stare de repaus, pentru a putea citi cât mai corect valoarea lui, având în vedere că orice efort fizic atrage automat creșterea acestuia. Astfel, valorile de puls normal sunt cele care măsoară bătăile inimii în repaus, adică atunci când stăm liniștiți pe un scaun și nu suntem concentrați la nicio activitate.
Citește și Aplicații care măsoară pulsul
Dacă pentru un adult puls normal în repaus înseamnă 60-100 de bătăi pe minut, situația de schimbă în cazul sportivilor. Cu cât sunt mai în formă, cu atât pulsul lor în repaus va fi mai scăzut. În cazul persoanelor obeze, pulsul în repaus va fi foarte mare.
Prin urmare, pentru un sportiv, pulsul în repaus poate fi chiar de 40-50 de bătăi pe minut. Acest fenomen apare pentru că inima unui atlet este antrenată să facă față unui efort fizic intens. De aceea, în repaus, mușchiul bine antrenat al inimii nu are nevoie să bată prea rapid pentru a asigura necesarul de oxigen al organismului, pentru că inima lucrează pur și simplu mai eficient, economisind energie. Iată de ce, atunci când măsoară pulsul unei persoane, medicul trebuie să țină cont de toate aceste detalii, pentru a-și da seama dacă este un puls normal puțin atipic sau semnul unei probleme medicale care necesită tratament.
Pulsul crește odată cu nivelul activității fizice. Cum valorile de bază folosite în detectarea unei eventuale probleme cardiace necesită măsurarea pulsului în repaus, medicii recomandă ca pulsul să fie măsurat, preferabil, fie după odihnă (dimineața, înainte de a coborî din pat, de exemplu), fie după minimum 10 minute de lipsă a unei activități fizice.
Află și ce valori are tensiunea arterială normală
Valoarea maximă a pulsului
Formula unanim acceptată de medici pentru a stabili valoarea maximă a pulsului în repaus este: 220, din care scădem vârsta. Astfel, pentru o persoană de 30 de ani, pulsul maxim este: 220-30=190.
Descoperă Top 3 Ceasuri cu monitor cardiac
Capacitatea de efort
De vreme ce pulsul crește odată cu nivelul activității fizice, nivelul acestuia în timpul unui exercițiu sau efort se poate apropia de valoarea maximă, în funcție de capacitatea organismului de a oxigena și alimenta mușchii. Când vine vorba despre sportivi, intervalul ritmului cardiac se mărește puternic. Minimele pot deveni frecvent mai mici decât normalul uzual, în timp ce capacitatea de a păstra mult timp un nivel ridicat al pulsului crește.
Pentru amatorii de mișcare, există posibilitatea măsurării continue a pulsului, cu Top 5 aplicații Android şi iOS pentru fitness.
Cum se măsoară pulsul
Există mai multe metode pentru măsurarea corectă a pulsului. Se poate face manual, atingând cu degetele partea laterală a gâtului sau încheietura mâinii și numărând câte bătăi se simt în 60 de secunde.
Citește și Brățara Google pentru monitorizarea continuă a stării de sănătate
Desigur, există și aparate moderne, care permit monitorizarea precisă a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, cum sunt tensiometrele.
Măsurarea pulsului cu un smartphone
Deși cei scrupuloși pot considera măsurarea pulsului cu telefonul drept eronată, rezultatele pe care le oferă astăzi aplicațiile pentru măsurat pulsul, precum Runtastic Heart Rate (disponibilă gratuit și pentru Android, și pentru iOS), sunt absolut satisfăcătoare. Experiența spune că valorile sunt apropiate de cele măsurate de dispozitivele medicale și cu mult mai corecte decât atunci când sunt măsurate cu cronometrul. Principiul de bază este unul optic: degetul se așază pe camera foto și în momentul în care sângele irigă vârful degetului el devine mai opac.
Există foarte multe aplicații care măsoară pulsul. Printre cele mai apreciate și folosite se numără și Instant Heart Rate și Cardiograph. Așadar, poți să-ți măsori chiar tu pulsul, fără să fie nevoie să mergi la medic pentru o simplă suspiciune. Dacă observi însă că valorile indicate sunt anormale, trebuie să mergi de urgență la un cardiolog. Aplicațiile care permit măsurarea pulsului și a tensiunii arteriale sunt foarte utile, oferindu-ți un plus de siguranță, deoarece le poți folosi oricând simți că inima ta bate nefiresc.
Citește și 7 moduri în care telefoanele inteligente pot salva vieți
Activități care modifică pulsul
Am văzut că un puls normal diferă de la o persoană la alta, în funcție de foarte mulți factori. Însă pulsul variază și în decursul unei zile, în funcție de anumite activități pe care le faci. De exemplu, dacă vei consuma multă cafea sau alcool, pulsul va crește. Pot să apară și palpitații, adică bătăi neregulate ale inimii, care nu denotă automat vreo boală, ci doar o tulburare de moment. Deshidratarea, febra și efortul fizic pot, de asemenea, să ducă la o creștere a pulsului și la palpitații. Starea de spirit are același efect asupra pulsului. Frica, excitarea, bucuria intensă, anxietatea și tristețea cresc valorile pulsului. De asemenea, dacă stai în căldură sau în umezeală, pulsul va crește din cauza disconfortului termic.
Vezi și Un test ieftin ar putea ajuta la depistarea bolilor cardiovasculare
În toate aceste situații extreme, pulsul crește din cauza eliberării în organism a unui surplus de adrenalină, hormon produs de creierul nostru pentru a ne semnala că suntem în pericol. Adrenalina este hormonul care ne-a ajutat mereu să supraviețuim, să luptăm sau să fugim atunci când viața noastră era în pericol. Ne ajută să nu simțim pe moment durerea și să facem eforturi deosebite ca să ne salvăm viața. De aceea, inima trebuie să pompeze imediat mult mai mult sânge în mușchi, ca să putem fugi sau lupta eficient.
În caz de stop cardiac, medicii folosesc deseori injecții cu adrenalină direct în inimă, care pot să repornească mușchiul cardiac. Desigur, efectul adrenalinei este doar pe termen scurt. În caz de afecțiuni cardiace, inima trebuie tratată prin medicație specială.
Cum putem menține un puls normal
Pulsul normal poate fi menținut prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Acest lucru presupune:
- Exerciții fizice regulate
- Odihnă suficientă și reducerea stresului
- Renunțarea la alcool și la fumat
- Pierderea în greutate și menținerea unei greutăți corporale normale.
Sursa: WebMD, Live Science
Citește și Cele mai bune aplicatii din 2019 pentru masurarea pulsului si tensiunii