Test de respiratie care depisteaza cancerul
Expert citat: Dr. David Crosby, Centrul Britanic pentru Cercetarea Cancerului
Un test de respiratie dezvoltat de oamenii de stiinta britanici ar putea salva mii de vieti anual, depistand mai multe tipuri de cancer. Acest test este conceput să detecteze semne incipiente ale bolii prin respiratie, astfel nefiind nevoie de biopsie.
Tehnica testului este un pionierat în domeniu: un aparat poate detecta chimicalele emise de tumori în respirație. Acesta va colecta particule din aerul respirat de pacienți pentru a fi trimise către un laborator de analize.
În această perioadă s-a lansat un studiu clinic de mare amploare care implică aproximativ 1500 de pacienți și care se va desfășura pe o perioadă de doi ani, menit să testeze această tehnologie inovatoare.
În mai puțin de 10 ani, un test de respirație ar putea înlocui programele de screening ale cancerelor existente astăzi.
Dr. David Crosby de la Centrul Britanic pentru Cercetarea Cancerului relatează: „Poate că sună futuristic, însă este foarte real și potențialul este enorm. Dacă reușești să detectezi cancerul devreme, potențialul pentru tratament este mult mai mare. Într-o mulțime de cazuri, nu avem suficiente teste pentru a detecta cancerele în stadii incipiente, deoarece ele nu prezintă simptome. Așadar, ar fi un mare avantaj să avem la dispoziție un test care este relativ ieftin și non-invaziv, nefiind nevoie de biopsie. Practic, este un test de respirație pentru cancer.”
Acest test de respirație va putea fi efectuat într-un cabinet medical fără foarte multe dotări, spre deosebire de biopsii sau alte teste invazive care durează mult din punct de vedere al pregătirii și execuției.
Această tehnologie a fost dezvoltată de omul de știință Billy Boyle, care a pornit pe acest drum după ce soția sa a murit de cancer de colon la vârsta de 36 de ani, lăsând în urmă doi copii gemeni. Acesta a povestit că moartea soției sale la o vârstă atât de fragedă, i-a oferit motivația să lupte și să dezvolte aceste tehnologii prin firma sa, Owlstone Medical, în speranța că alți pacienți pot primi tratament în timp util.
Cum funcționează acest nou test de respirație?
Acest test de respirație detectează reziduurile chimice lăsate de celulele canceroase, cunoscute drept compuși organici volatili. Aceștia ajung în respirația pacientului prin circuitul sangvin într-un mod similar alcoolului.
Te-ar putea interesa și: Un dispozitiv portabil poate diagnostica rapid cancerul și atacul de cord
În studiul clinic care este în derulare la Spitalul Addenbrooke din Cambridge, Marea Britanie, pacienții vor fi rugați să respire în aparat timp de 10 minute. Apoi, particulele aeriene vor fi colectate de dispozitiv și trimise către un laborator pentru analize. Spre deosebire de biopsii, ale căror rezultate sunt gata în câteva săptămâni, pacienții vor primi răspunsul în doar câteva zile.
Oamenii de știință cred că diferite cancere cauzează alterări chimice ce pot fi recunoscute în compușii organici volatili, ușurând astfel depistarea semnăturilor chimice ale fiecărui tip de cancer în parte.
Inițial în studiul clinic vor fi incluși pacienți cu suspiciune de cancer de esofag și de stomac, iar apoi și pacienții cu cancere de prostată, rinichi, vezică urinară, ficat sau pancreas.
Citește și: O nouă tehnică de inginerie celulară pentru tratarea cancerului
Doctorul David Crosby adaugă: „Totul se bazează pe căutarea reziduurilor, pentru a putea determina dacă este sau nu vorba de cancer și, de asemenea, ce fel de cancer. Ne aflăm la început, dar sunt multe semne promițătoare care prevestesc că vom găsi semnături chimice diferite într-un cancer digestiv față de unul de plămâni sau de prostată, etc.”
Prof. Rebecca Fitzgerald de la Institutul pentru Cercetare a Cancerului din Cambridge a explicat că cele mai bune șanse de supraviețuire se obțin prin depistarea timpurie. „Avem nevoie urgentă să dezvoltăm tehnici noi — precum acest test de respirație — ce ne-ar putea ajuta să diagnosticăm cancerul precoce, dându-le pacienților cele mai bune șanse de supraviețuire. Prin acest studiu clinic sperăm să gasim semnăturile chimice necesare detectării cancerului. Este un pas de importanță crucială în dezvoltarea acestei tehnologii”.
Sursa: DailyMail
Vezi și: Un vaccin împotriva cancerului a intrat în prima fază de testare clinică