Cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, Societatea Română de Pneumologie (SRP) trage un nou semnal de alarmă privind impactul bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) – o afecțiune care afectează peste 10% din populația adultă globală și reprezintă a treia cauză de deces la nivel mondial. În România, se estimează că doar jumătate dintre pacienții cu BPOC sunt diagnosticați, iar mulți ajung la medic abia în stadii avansate ale bolii.
„Ziua BPOC din acest an se desfășoară sub sloganul „Rămâi fără aer? Poate fi BPOC!”. Este un mod de a avertiza potențialul pacient că în spatele oricărei senzații de sufocare, cu gâfâială la efort, se poate ascunde această boală care în termeni sofisticați se regăsește sub numele de bronhopneumopatie cronică obstructivă, iar în limbaj popular – emfizem pulmonar sau bronșită cronică. Începe adesea cu o respirație grea la eforturi mari pentru ca apoi să fie prezentă la eforturi din ce în ce mai mici și devine vizibilă și dureroasă chiar și în repaus. Sigur că orice astfel de pacient caută explicații, de la oboseala pe seama vârstei, până la tusea fumătorului. În realitate, confruntarea cu factori de risc binecunoscuți precum fumatul și poluarea impune din start un consult la pneumolog combinat cu o evaluare radiologică și o verificare spirometrică a funcției pulmonare.” declară Prof. Univ. Dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie.
Spirometria – primul pas spre diagnostic
Pentru a marca Ziua Mondială a BPOC, SRP organizează în perioada 22–23 noiembrie 2025, între orele 10:00 și 22:00, spirometrii gratuite în centrele comerciale Sun Plaza (București) și Iulius Town (Timișoara). Testarea este simplă, nedureroasă și durează doar câteva minute.
„Spirometria este pentru plămâni ceea ce este electrocardiograma pentru inimă. Este un test esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea BPOC, dar și pentru evaluarea sănătății pulmonare în general”, explică Prof. Univ. Dr. Roxana Maria Nemeș, Președintele SRP 2020-2024.
„Ziua Mondială a BPOC 2025 ne reamintește că respirația nu trebuie luată niciodată ca un fapt de la sine înțeles. Depistarea precoce a bolii pulmonare obstructive cronice poate schimba destine – înseamnă ani de viață activă, independență și speranță. Să nu așteptăm lipsa aerului pentru a învăța să prețuim respirația.” adaugă Prof. Dr. Ruxandra Ulmeanu, Directorul Școlii Societății Române de Pneumologie, fost Președinte al Societății Române de Pneumologie.
Despre BPOC
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală pulmonară cronică caracterizată prin simptome persistente de tuse, spută și dificultăți de respirație, cauzate de o îngustare progresivă și ireversibilă a căilor respiratorii. Boala este prevenibilă și tratabilă, însă netratată duce la invaliditate și deces prematur.
BPOC este o boală frecventă, dar este subdiagnosticată.
Scurtarea timpului până la diagnostic şi intervenţia timpurie pot îmbunătăţi evoluţia clinică, funcţia pulmonară şi calitatea vieţii pacientului.
Concluziile raportului global GOLD 2025
Raportul Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease (GOLD) pentru 2025 introduce noi informații despre legătura dintre BPOC și schimbările climatice, despre rolul disbiozei microbiene în evoluția bolii, precum și despre noi tratamente inovatoare care reduc frecvența crizelor și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.
Raportul subliniază că BPOC nu mai este o boală exclusiv a fumătorilor: poluarea aerului, expunerea profesională și chiar infecțiile respiratorii din copilărie sunt factori majori de risc. De asemenea, reabilitarea pulmonară – inclusiv programele online și de monitorizare la distanță – joacă un rol tot mai important în controlul bolii.
Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o afecțiune rară și severă, care afectează vasele de sânge…
316 pacienți cu boala Wilson se aflau, în 2023, în evidențele Asociației „Împreună Luptăm Împotriva…
De Ziua Mondială a Vederii, specialiștii subliniază că bolile retinei pot evolua fără simptome Diagnosticul…
București, 17 septembrie 2026 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, Societatea Română de…
În România, locul în care trăiește un copil cu o boală rară influențează șansele sale…
Pentru mulți pacienți români cu boli rare, drumul de la primele simptome până la un…