București, 24 martie 2025
România rămâne țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, în ciuda progreselor realizate în ultimii ani. De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, autoritățile trag un semnal de alarmă: fără investiții și implicare, eliminarea bolii va rămâne doar un obiectiv pe hârtie.
În fiecare zi, peste 4.300 de oameni își pierd viața din cauza tuberculozei, iar în 2024, doar în regiunea europeană a OMS, au fost raportate 170.000 de cazuri noi, multe dintre ele fiind forme rezistente la tratament.
În 2024, incidența tuberculozei în România a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii de 10,8 la 100.000. Cu toate acestea, în ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în asigurarea controlului bolii:
„Da! Putem elimina tuberculoza, dar doar prin angajament real, investiții și furnizarea de servicii de calitate. România are nevoie urgent de programe eficiente de screening, diagnostic rapid și acces la tratamente inovatoare”, spune prof. dr. Gilda Popescu, coordonator al Programului Național de Control al Tuberculozei.
Tuberculoza multidrog-rezistentă – provocarea sistemului medical
Una dintre cele mai mari amenințări este tuberculoza multidrog-rezistentă, care necesită tratamente mai lungi, mai scumpe și mai agresive. În regiunea europeană a OMS, o cincime dintre cazurile de tuberculoză sunt rezistente la tratament, iar România nu face excepție.
Soluția? Mai multă finanțare și digitalizare în sistemul medical.
Pentru a elimina tuberculoza, specialiștii propun:
– Acces extins la screening și diagnostic precoce
– Introducerea rapidă a tratamentelor inovatoare
– Digitalizarea și integrarea bazelor de date pentru monitorizarea cazurilor
– Creșterea finanțării pentru controlul tuberculozei.
„Avem nevoie de un răspuns sistemic, care să combine prevenția cu tratamentele moderne. Doar așa putem stopa această boală care, deși tratabilă, încă ucide zilnic mii de oameni la nivel global.”, avertizează prof. dr. Gilda Popescu, coordonator al Programului Național de Control al Tuberculozei.
Pe 24 martie, la nivel global, este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, un moment esențial pentru conștientizarea impactului devastator al acestei boli și pentru mobilizarea autorităților și a comunității medicale.
Pentru 2025, Organizația Mondială a Sănătății promovează tema “Yes! We Can End TB: Commit, Invest, Deliver” (Da! Putem elimina tuberculoza: Angajați, Investiți, Livrăm), un apel global la acțiune și responsabilitate. Această inițiativă subliniază necesitatea unor investiții mai mari, a accesului extins la servicii medicale și a implementării rapide a noilor recomandări pentru prevenirea și tratarea tuberculozei.
Deși eforturile internaționale au dus la salvarea a milioane de vieți, eliminarea tuberculozei necesită un angajament ferm din partea autorităților și a comunității medicale pentru a intensifica măsurile de prevenție, diagnosticare timpurie și acces la tratamente eficiente.
Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, împreună cu Societatea Română de Pneumologie prin Secțiunea Tuberculoză și Institutul Marius Nasta se alătură acestor demersuri, susținând inițiativele de eliminare a tuberculozei prin Strategia Națională de Control a TB, în acord cu agenda Organizației Mondiale a Sănătății.
Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o afecțiune rară și severă, care afectează vasele de sânge…
316 pacienți cu boala Wilson se aflau, în 2023, în evidențele Asociației „Împreună Luptăm Împotriva…
De Ziua Mondială a Vederii, specialiștii subliniază că bolile retinei pot evolua fără simptome Diagnosticul…
București, 17 septembrie 2026 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, Societatea Română de…
În România, locul în care trăiește un copil cu o boală rară influențează șansele sale…
Pentru mulți pacienți români cu boli rare, drumul de la primele simptome până la un…