Categorii: Analize

Cum definesc specialiștii sănătatea publică și ce este sănătatea

Specialiști din domenii conexe sănătății, dar și din domenii care aparent nu au un numitor comun cu sănătatea au fost rugați să definească sănătatea populației. Sinteza răspunsurilor și concluziile, dar și alte detalii în cele de mai jos.

Liderul departamentului on-line a Institutului de Sănătate Publica de la Universitatea George Washington, a anchetat peste 100 de lideri din domenii conexe cu asistența medicală, dar nu numai, cerându-le să definească noțiunea de sănătate a populației. Răspunsurile sunt extrem de variate, de la administratori din departamente ale industriei de sănătate (și acest termen merită la rândul lui analizat în ceea ce privește sensurile și valorile lui), până la asigurari, de la consultanți la academicieni, de la simpli pacienți la medici.

Proporțiile specializărilor participanților la studiu și domeniile lor de activitate

Trebuie spus că în ciuda numărului mare de participanți nu s-a putut ajunge la un consens cu privire la ceea ce înseamnă “sănătatea populației/sănătatea publică”, dar trebuie remarcată, în toate cazurile interesul pentru viitor și impacutul industriei de sănătate în contextul economic viitor.

Citeste si: Viitorului sănătații este digital

Este un termen utilizat pe scară largă în asistența medicală. Unele definiții ale sănătății populației subliniază rezultatele, altele costurile. Alții subliniază responsabilitatea. Nu există o definiție general valabilă și general acceptată a acestui concept deși important, Ceea ce urmează este o sinteză a răspunsurilor lor, sub garanția anonimatului.

Conceptul de sănătate a populației a fost formulat pentru prima dată în 2003, de David Kindig și Greg Stoddart aceștia definind prin aceasta starea de sănătate a unui grup de indivizi. Principiul lui David Kindig și Greg Stoddarta fost criticat pentru s-a spus că se bazează în prea mare măsură pe măsurarea rezultatelor din sănătate, fără a explica sau a recunoaște rolul pe care îl au în ”sănătatea populației” a furnizorilor de asistență medicală.

Citeste si: Sănătatea digitală și paradoxul pacientului

Related Post

Dintre toate persoanele care au participat la sondaj, doar doi au citat pe David Kindig și Greg Stoddart cu definiția lor. Restul participanților la sondaj au perceput în noțiunea de sănătate a populației tot ceea ce inseamnă industria de sănătate, oportunitățile (pentru industria de sănătate pacientul bolnav este materia primă și principala sursă de venit, deci cu câți mai mulți oameni bolnavi, cu cât mai grave bolile, cu atât mai bine) pentru sistemele de sănătate, agenții de asigurări și organizațiile care lucrează împreună în asigurările medicale.

O parte dintre repondenți au perceput noțiunea de sănătate a populației ca fiind o chestiune de responsabilitate a instituțiilor publice, a statului față de plătitorul de taxe.

Citeste si: eBook. 15 tendințe care schimbă Sănătatea

Cei mai mulți dintre repondenți aau văzut în principiul ”sănătate publică/ sănătate a populației” o necesitate de îmbunătățire a performanțelor sistemului de sănătate.

Concluzia este că fiecare domeniu privește sănătatea populației prin raportări și obiective diferite, iar definirea unitară și general valabilă a conceputului este o necesitate. Ceea ce a mai fost sesizat este interesul principal către strategiile viitoare (economia de costruri, industria medicinei virtuale și digitale, sistemele de monitorizare personale și individualizate), dar și faptul că toți cei chestionați au manifestat interes, deschidere și preocupare către necesităție populației.

Sursa: healthcareitnews.com

Articole recente

Bepanthen® Tattoo protejează povestea scrisă pe pielea ta

București, 17 aprilie - Pregătește-te să experimentezi cea mai recentă inovație de la Bayer, în…

18 aprilie 2024

Patru ani și 200 de zboruri medicale cu Asociația Blondie

Transporturile aeriene către spitale din alte țări au devenit o necesitate pentru mulți pacienți români…

9 aprilie 2024

Controale medicale gratuite

Pentru al treilea an consecutiv, în perioada martie – iunie, peste o mie de persoane…

28 martie 2024

O româncă din trei este anemică și nu știe

Fiecare a treia femeie în România suferă de anemie din lipsă de fier (anemie feriprivă)…

13 martie 2024

Asociația Împreună Împotriva Obezității

59% din populația adultă din România are un indice de masă corporală corespunzător supraponderalității și…

5 martie 2024

Ai grijă de sănătatea ta și vino la Sun Help!

În perioada 17 - 18 februarie, oricine vrea să își verifice starea de sănătate, are…

13 februarie 2024