Donare de sânge: un nou dispozitiv de găsit vena
Tehnologia vine și în ajutorul asistentelor când e vorba despre analize, donare de sânge, transfuzii sau injecții intravenoase
Cum 70% din deciziile medicale se iau luând în calcul și analiza sângelui, iar dincolo de asta există examene anuale, donare de sânge, transfuzii, teste, administrări intravenoase și multe altele, misiunea asistentelor de a găsi vena pacientului este o permanentă aventură. În sprijinul lor, dar și al tuturor celor cărora acele de seringă le dau frisoane, producătorii de aparatură medicală au propria aventură, de inovare.
Citiți și Sănătatea digitală și paradoxul pacientului
Cele mai noi și sofisticate dispozitive, precum AccuVein, costă câteva mii de dolari. Trei astfel de aparate se află deja Institutul Fundeni și au fost donate de Asociația „Dăruiește viața”. Există și altele, mai puțin sofisticate, care la 7-800 de lei pot oferi cabinetelor mici (sau, personal, celor fricoși), beneficii comparabile. Pot fi cumpărate direct de pe Amazon. Veinlite (mai jos) costă, de exemplu, 229$.
În România doar 1,7% din populație participă la donare de sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania, sau 4% în Ungaria. Înregistrăm astfel un deficit major, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar.
Soluție inovatoare în Suedia
În lunile de vară, pe perioada concediilor și a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale nivelului de donare de sânge, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puțini donatori față de media obișnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operațiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere și cantitățile disponibile. În București, de exemplu, debalansul este și mai mare. Zilnic, numărul pungilor obținute din donare de sânge este de 500, în timp de necesarul este de 1.500.
În încercarea de a mări numărul donatorilor și, mai ales, a-i fideliza pe cei existenți, Suedia a apelat la o metodă inovativă de trimitere de mesaje: donatorii primesc SMS când sângele lor a fost folosit