Cum a trăit Stephen Hawking peste 50 de ani cu scleroză laterală amiotrofică

0
1872
stephen hawking scleroza laterala amiotrofica

Suferind de o boală incurabilă, scleroză laterală amiotrofică, diagnosticată în urmă cu 55 de ani, savantul a uimit întreaga lume prin faptul că a trait atât de mult și a lucrat până în ultima clipă.

În 1963, la doar 21 de ani, Stephen Hawking a primit un diagnostic dur: suferea de scleroză laterală amiotrofică (ALS), numită și boala Lou Gehrig. Afecțiunea este incurabilă, iar medicii i-au mai dat cel mult doi ani de trăit. Boala a evoluat așa cum era normal să se întâmple, iar tânărul fizician a rămas paralizat într-un scaun cu rotile. În 1985, în urma unei traheotomii, și-a pierdut și capacitatea de-a mai vorbi. A continuat totuși să comunice, cu ajutorul unui sintetizator de voce.

Cu toate acestea, Hawking a supraviețuit 53 de ani cu un diagnostic incurabil și, deși complet paralizat, și-a continuat cercetările în domeniul astrofizicii și a scris nu mai puțin de 15 cărți științifice. A participat la numeroase conferințe de știință, a apărut în multe emisiuni, filme documentare și chiar artistice („Star Trek”, „The Simpsons”) și de fiecare dată a demonstrat că, dincolo de mintea sa sclipitoare, genială, era și un om foarte optimist, care nu și-a pierdut simțul umorului în ciuda provocărilor pe care era nevoit să le îndure clipă de clipă.

stephen hawking scleroză laterală amiotrofică

Puțini oameni de știință se pot mândri cu realizările pe care le-a avut Hawking. Și totuși, cum se explică longevitatea lui? Cum a fost posibil să trăiască cu aproape 50 de ani mai mult decât au estimat medicii?

Specialiștii sunt încă uimiți de cazul său, care cu siguranță va fi menționat în cărțile de medicină, dar există câteva posibile explicații pentru această „minune”. Mai întâi însă, iată câteva informații despre scleroza laterală amiotrofică.

Ce este scleroza laterală amiotrofică (ALS)

ALS este o boală care constă într-o degenerare progresivă a celulelor nervoase de la nivelul creierului și măduvei spinării. Neuronii se atrofiază și mor, ducând astfel la o deteriorare musculară, care în timp provoacă paralizie.

Medicii nu cunosc cauza apariției bolii și nici nu există un tratament care să o vindece sau măcar să-i oprească evoluția. De aceea, speranța de viață este de obicei de cel mult 10 ani, în funcție de cât de avansată era boala la momentul diagnosticului. În cele din urmă, paralizia musculară ajunge la diafragmă și la mușchii care controlează deglutiția, ducând rapid la moartea bolnavului, prin deshidratare sau sufocare.

Cazurile în care boala avansează foarte lent, cum s-a întâmplat cu Hawking, sunt extrem de rare – aproximativ 1% dintre pacienți. Cel mai eficient tratament disonibil în prezent conține edaravonă, dar acesta substanță nu poate decât să încetinească puțin evoluția bolii, nu s-o oprească.

Cum se explică longevitatea lui Stephen Hawking?

Este evident că boala l-a afectat în mod diferit, probabil datorită unor factori genetici. În cazul lui, musculatura responsabilă cu deglutiția și cu respirația a funcționat normal până la sfârșitul vieții. De aceea, spre deosebire de alți bolnavi, fizicianul a avut nevoie de un ventilator special pentru a respira.

O altă posibilă explicație este diagnosticul pus la o vârstă foarte fragedă (21 de ani). De cele mai multe ori, boala apare la bărbații de peste 40 de ani, chiar și după 60 de ani. Scleroza laterală amiotrofică în formă juvenilă are o evoluție mult mai lentă decât cazurile care apar la vârste mai înaintată. Din acest punct de vedere, putem spune că apariția bolii în tinerețe i-a oferit lui Hawking șansa de a trăi mai mult.

Un alt factor important, care cu siguranță l-a ajutat foarte mult pe Hawking, a fost calitatea deosebită a îngrijirii medicale pe care a primit-o, după ca e fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică. Puțini bolnavi își permit financiar să beneficieze de un asemenea ajutor permanent.

stephen hawking scleroză laterală amiotrofică

Faptul că Hawking a putut să comunice chiar și după ce și-a pierdut vocea, că a primit tot sprijinul necesar să-și continue cercetările și proiectele, toate acestea au contat foarte mult. I-au menținut mintea activă până în ultima clipă și știm foarte bine cât de mult contează un psihic puternic, mai ales în cazul unei boli incurabile.

Hawking obișnuia să glumească deseori, declarând: „Nu mi-e frică de moarte, dar nu mă grăbesc deloc să mor”. Și într-adevăr, a reușit ceva ce nimeni nu ari fi crezut posibil, dând speranță celor care suferă de această boală cumplită sau de alte afecțiuni rare, incurabile.

Ultima sa lucrare, scrisă împreună cu profesorul Thomas Hertog, de la Universitatea Leuven din Belgia, se numește “A Smooth Exit from Eternal Inflation”  și a fost terminată cu doar două săptămâni înainte de moartea lui Hawking. În ea, fizicianul prezintă teorii despre existența universurilor paralele, iar oamenii de știință cred că i-ar fi adus un Premiu Nobel, dacă ar mai fi trăit.

Celebrul astrofizician a murit la vârsta de 76 de ani. A fost căsătorit de două ori și are trei copii.

Sursa: Daily Mail