Aplicația BARZA monitorizează variațiile hormonale

BARZA a lansat o aplicație de monitorizare zilnică a variațiilor hormonale care pot influența starea fizică și emoțională a femeilor pe parcursul unui ciclu menstrual, utilă și celor care își doresc să rămână însărcinate. Aceasta este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS și poate fi descărcată gratuit.

Prin introducerea unor informații precum data de început a ultimului ciclu, durata ciclului menstrual și durata menstruației, aplicația BARZA oferă informații personalizate și recomandări zilnice privind activitățile, alimentația sau produsele care pot ajuta femeile să treacă mai ușor peste disconfortul inerent anumitor etape ale lunii. Cu ajutorul monitorizării zilnice, utilizatoarele aplicației pot afla care sunt zilele cu nivel optim de energie, în care se pot simți în cea mai bună formă, potrivite pentru a demara proiecte importante sau zilele în care trebuie să acorde o atenție deosebită alimentației și activității fizice pentru a crește nivelul de serotonină și a contracara lipsa de energie.

Aplicația are rolul de calendar digital pentru monitorizarea variațiilor hormonale pe parcursul ciclului menstrual și, în plus, este și un calendar suport pentru femeile care își doresc un copil, deoarece, în urma datelor introduse, este indicată ziua în care trebuie să înceapă utilizarea testului de ovulație, pentru a afla care sunt cele mai fertile zile pentru concepție. Iar atunci când sunt nerăbdătoare să afle dacă sunt însărcinate, aplicația îi recomandă să folosească testul de sarcină ultrasensibil, cu 5 zile mai devreme de data probabilă a următoarei menstruații, astfel încât să scurteze așteptarea. În plus, dacă o femeie este în prima zi a menstruației, aplicația recomandă exerciții ușoare pentru combaterea stării determinate de estrogenul scăzut și folosirea plasturilor împotriva durerilor menstruale, pe bază de cărbune activ, care generează căldură terapeutică și calmează crampele.

Te-ar putea interesa și Aplicatie pentru calendar menstrual

Predispoziția pentru anumite stări sau simptome diferă în funcție de fiecare persoană în parte și poate fi influențată de un cumul de factori externi. Această aplicație nu poate stabili un diagnostic, un tratament și nu subtituie o metodă contraceptivă sau un consult medical de specialitate, dar se dorește a fi un ghid pentru a ușura viața doamnelor și domnișoarelor și a le ajuta sa se cunoască mai bine.

Aplicația BARZA este un produs oferit de Testul Barza, primul test de sarcină din România, lansat în anul 1995, recomandat de Societatea de Obstetrică și Ginecologie.