Prima băutură tip cola îndulcită cu Stevia

Stevia este îndulcitorul de preferat atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să avem un stil de viață sănătos, în care zahărul nu prea are ce căuta.

În ciuda hotărârilor pe care le luăm (”De mâine nu mai pun gura pe nimic dulce!”) pofta devine uneori greu de învins. Și dacă de cele mai multe ori reușim să rezistăm eroic în fața unei ciocolate sau prăjituri, lucrurile devin mai complicate când este vorba despre băuturile răcoritoare. Mai cu seamă acum, vara… Și mai ales dacă ne numărăm printre consumatorii de cursă lungă a celei mai populare dintre ele. Cât despre persoanele cu diabet, care își monitorizează la sânge (la modul cel mai propriu!) aportul de glucide, o băutură răcoritoare care conține zahăr este un dușman de temut. Pentru că vorbim despre mult zahăr! Nouă lingurițe într-un pahar obișnuit! Asta însemnând 36 g de zahăr. Potrivit Asociației Americane a Inimii, aportul zilnic recomandat de zahăr adăugat este de 36 g pentru bărbați și 24 g pentru femei. Și să nu uităm că se referă la persoanele sănătoase, nicidecum la cele cu diabet. Astfel, consumând un singur pahar de băutură răcoritoare, un bărbat își epuizează din câteva înghițituri întreaga rație zilnică de zahăr, iar o femeie deja o depășește.

Cum poate fi împăcată toată lumea în această poveste cu amatori de băutură răcoritoare cu gust de cola? Și cei care vor să slăbească, și cei care suferă de diabet, și cei care vor să aibă un stil de viață sănătos? Cu o băutură care să păstreze gustul, dar să nu conțină zahăr. Este posibil? Este. Green Cola este o băutură răcoritoare cu ingrediente naturale, pe bază de Stevia și cafeină naturală din boabe de cafea verde. Adică fără zahăr, aspartam, conservanți, acid fosforic și sodiu. Și fără calorii. Zero calorii! O băutură radical diferită de toate celelalte similare de pe piață, cu o rețetă unică, inovativă.

Stevia este mană cerească pentru diabetici pentru că nu are absolut niciun impact asupra indexului glicemic. De 250-300 de ori mai dulce decât sucroza, fără calorii și cu beneficii asupra sănătății, Stevia este cea mai importantă alternativă la zahăr. Nu numai că nu conține carbohidrați, dar ajută digestia și funcțiile gastrointestinale, îmbunătățește capacitatea de concentrare și combate starea de oboseală. ”Stevia este o alternativă potrivită pentru a reduce consumul de zahăr, fapt ce ajută la reducerea și prevenirea obezității, dar și la atingerea obiectivelor de gestionare a greutății”, a declarat dr. Emilia Rusu, specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Te-ar putea interesa și Măsurarea glicemiei la diabetici

Nu doar folosirea Steviei ca îndulcitor este singurul avantaj pe care îl are Green Cola ci și acela că nu conține acid fosforic, ca majoritatea băuturilor răcoritoare. Consumul îndelungat de acid fosforic cauzează pierderi de calciu din organism și fragilizarea oaselor (inclusiv a dinților). Cât despre cafeină, cea care dă gustul băuturii, aceasta este obținută din cafea verde, ale cărei proprietăți sunt de a accelera metabolismul și procesul de ardere al grăsimilor, de a proteja ficatul, de a combate durerea și a întări sistemul imunitar, reglând totodată și nivelul zahărului din sânge.

Green Cola a fost lansată în 2012, în Grecia, de Pericles Venieris, antreprenor cu o carieră de peste 30 de ani în industria băuturilor răcoritoare. Produsul se vinde în peste 20 de țări din Europa și din afara ei, fiind prezent și pe piața noastră.

Știai că…

…aspartamul (îndulcitor artificial care se găsește în numeroase alimente) conține compuși care consumați în cantități mari, pe perioade îndelungate de timp, pot duce la probleme cardiace, neurologice, gastrointestinale etc?