Secție de terapie intensivă nou-născuți, modernizată

0
246

Fundația Vodafone România investește 1,1 milioane de euro în proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Județean Constanța, proiect demarat în august 2017 și aflat în prezent în desfășurare.

La lansarea proiectului, fundația anunțase că bugetul necesar, estimat la 1,3 milioane de euro, va fi asigurat în urma unei campanii de donații și sponsorizări derulate de cei doi parteneri, asociațiile Dăruiește Aripi și Inima Copiilor, fundația urmând să dubleze fondurile strânse astfel. În contextul creșterii cu o sumă estimată la 200.000 de euro a bugetului inițial, până la 1,5 milioane de euro, ca urmare a unor lucrări suplimentare neprevăzute, Fundația Vodafone România a anunțat investiția de 1,1 milioane de euro în Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Județean Constanța.

Proiectul de la Constanța este una dintre cele mai importante și ample inițiative în care s-a implicat fundația în cei 20 de ani de existență. Am parcurs deja mai multe etape importante, iar schimbarea este deja vizibilă. Dată fiind complexitatea proiectului, am ales să ne implicăm nu doar prin finanțarea anunțată, care va acoperi cea mai mare parte a bugetului necesar pentru finalizarea noii secții de nou-născuți, ci și prin preluarea unor activități ce țin direct de managementul proiectului”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

În urma lucrărilor de reconstrucție, demarate în august 2017, Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Județean Constanța are deja o structură nouă, care o înlocuiește pe cea veche, pereți refăcuți, în locul celor cu deficiențe structurale, un spațiu interior recompartimentat și o nouă structură metalică exterioară, proiectată pentru a susține echipamentele de aer condiționat medical. Proiectul a parcurs, de asemenea, etapa de montare a infrastructurii de bază pentru instalația electrică.

Sănătatea este una dintre cele patru arii strategice de investiție pentru Fundația Vodafone România, alăruri de educație, servicii sociale și voluntariat. În 20 de ani de activitate, fundația a investit aproape 17 milioane de euro în inițiative dezvoltate la nivel național în acest domeniu, mai mult de jumătate din bugetul anual fiind direcționat către astfel de proiecte. Printre acestea s-au aflat construirea Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Marie Curie din București, cea mai modernă de acest fel din sud-estul Europei, cu o investiție de aproximativ 1,8 milioane de euro. Secția de la Constanța va fi refăcută după modelul celei de la Marie Curie. Aici urmează să fie implementată o soluție de telemedicină care va permite transmiterea securizată de imagini și parametri medicali în timp real și urmărirea de la distanță a semnelor vitale ale pacienților. Această soluție va reprezenta cel de-al zecelea proiect de telemedicină, primul de acest fel din România fiind implementat în 2005, pe ambulanțele SMURD, tot prin sprijinul acordat de Fundația Vodafone România.

Citește și Retinopatia diabetică, detectată automat prin telemedicină

În cadrul conferinței Connecting for Good, Fundația Vodafone România și partenerii săi au prezentat câteva programe cu impact la nivel național, derulate în cei 20 de ani, în domeniile sănătate și educație. Unul dintre acestea este renovarea și modernizarea traseului donatorului în cele 42 de centre de transfuzie sanguină din București și din toate județele țării. Programul urmează să fie finalizat în 2018, investiția totală a fundației ridicându-se la aproximativ 1 milion de euro.

În domeniul educației, fundația derulează programul strategic național Investiție în Mediul Rural, care urmărește asigurarea accesului la educaţie tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin și sprijinirea categoriilor sociale defavorizate. Lansat în 2015, programul a cumulat până acum investiții totale ale fundației de peste 1,3 milioane de euro și a inclus finanțarea a 13 centre de tip „Școală după Școală”, acordarea de burse sociale, renovarea de școli și grădinițe, finanțarea de centre de servicii sociale pentru persoane cu nevoi speciale, precum și un proiect unic la nivel național – o spălătorie comunitară. Peste 60.000 de persoane au primit sprijin până acum în cadrul programului.