Stiri

Studiu: Nanoparticulele din aerul poluat cresc riscul de cancer

O cercetare recenta a demonstrat pentru prima data existenta unei legaturi intre nanoparticule si riscul de cancer cerebral.

Particulele foarte fine (nanoparticule) produse prin arderea combustibilului de la mașini (în special motorină), ajung în aer, iar expunerea prelungită la această formă de poluare crește foarte mult riscul de cancer la creier. Studii anterioare au demonstrat că nanoparticulele din aer ajung la creier și transportă compuși cancerigeni, însă aceasta este prima cercetare care demonstrează că expunerea îndelungată la poluare determină o creștere a riscului de cancer.

Noul studiu a fost coordonat de Scott Weichenthal, de la Universitatea McGill din Canada. El precizează că, deși cazurile de cancer cerebral sunt destul de puține, acest risc nu poate fi ignorat, pentru că într-un oraș mare și poluat toți locuitorii se pot îmbolnăvi. Tumorile canceroase dezvoltate la nivelul creierului sunt de obicei incurabile. 

Vezi și Reprezentantii pacientilor cu afectiuni neurologice cer sprijin Uniunii Europene

„Când înmulțești un risc redus de cancer cu un număr foarte mare de oameni expuși, cum este cazul în marile metropole, deodată îți dai seama că pot să apară foarte multe cazuri de cancer”, a declarat Scott Weichenthal.

Cercetarea coordonată de el a presupus analizarea unor date medicale de la 1,9 milioane de canadieni și a nivelului de poluare din orașe în perioada 1991-2016. Fiind vorba de o cercetare foarte amplă, dovezile pe care le aduce nu pot fi ignorate sau greșite. Potrivit lui Weichenthal, aceste este primul studiu care a putut asocia cazurile de cancer cu poluarea atmosferică, prin urmare cercetările în acest sens trebuie continuate, pentru a se ajunge la o concluzie clară.

Related Post

Cercetarea lui Weichenthal  vine însă în completarea altor studii în acest domeniu. În 2016 a fost descoperită prezența nanoparticulelor toxice în creierul uman, iar o cercetare mai amplă, de la începutul acestui an, a concluzionat că poluarea atmosferică poate afecta orice organ, deoarece distruge celulele. Organizația Mondială a Sănătății a avertizat de mult că expunerea la aerul poluat are efecte dăunătoare la nivel cerebral, ducând la reducerea nivelului de inteligență, la probleme psihice și chiar demență.

Potrivit studiului coordonat de  Weichenthal, publicat în revista Epidemiology, un singur an de expunere la un nivel ridicat de nanoparticule crește riscul de cancer cerebral cu peste 10%. În cadrul studiului a fost analizat nivelul de poluare din orașele Toronto și Montreal.

Din păcate, nanoparticulele emise de mașini nu sunt monitorizate și nu există o lege clară care să vină cu măsuri pentru reducerea acestei poluări. Singura soluție, deocamdată, este să evităm bulevardele mari, foarte aglomerate, atunci când ne plimbăm sau mergem pe bicicletă.

Sursa: The Guardian 

Citește și Depistarea cancerului de san la timp: autoexaminare si metode de diagnosticare

Articole recente

Provocările persoanelor cu HTAP din România

Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o afecțiune rară și severă, care afectează vasele de sânge…

27 octombrie 2026

Peste 300 de pacienți cu boala Wilson cer un diagnostic mai rapid

316 pacienți cu boala Wilson se aflau, în 2023, în evidențele Asociației „Împreună Luptăm Împotriva…

8 octombrie 2026

Bolile retinei: diagnosticul precoce și tratamentul apără vederea

De Ziua Mondială a Vederii, specialiștii subliniază că bolile retinei pot evolua fără simptome Diagnosticul…

8 octombrie 2026

Ziua Siguranței Pacientului: SRP susține prevenția respiratorie

București, 17 septembrie 2026 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, Societatea Română de…

17 septembrie 2026

În rural, copiii au șanse mai mici la o viață sănătoasă

În România, locul în care trăiește un copil cu o boală rară influențează șansele sale…

16 iulie 2026

Timpul până la diagnostic poate face diferența

Pentru mulți pacienți români cu boli rare, drumul de la primele simptome până la un…

26 iunie 2026