Tot mai multe persoane suferă de astm bronșic, o boală gravă care afectează căile respiratorii. Aceasta este cea mai frecventă boală cronică întâlnită la copii. Fără tratament adecvat, astmul poate declanșa crize care pun în pericol viața bolnavului.
Afecțiunea numită astm sau astm bronșic se manifestă prin inflamarea și îngustarea căilor respiratorii și secreție excesivă de mucus. Astfel apar tusea, dificultățile de respirație și senzația de sufocare. În funcție de severitatea simptomelor, astmul poate avea o formă ușoară, provocând doar un discomfort minor, sau poate fi o boală gravă, care se manifestă prin crize ce pot fi letale. Din această cauză, bolnavii de astm bronșic trebuie să urmeze permanent tratamentul prescris.
Astmul bronșic este cea mai întâlnită boală cronică la copii, dar din păcate apare din ce în ce mai des și în rândul adulților, fiind asociată deseori cu diferite alergii.
Simptomele de astm bronșic
În unele cazuri, boala se manifestă numai în anumite situații, de exemplu în timpul efortului fizic, sau noaptea. Alteori însă, simptomele apar permanent, iar bolnavului îi este foarte greu să-și desfășoare activitățile zilnice. Cele mai frecvente simptome de astm bronșic sunt:
- Durere în piept
- Dificultăți de respirație
- Tuse
- Respirație șuierătoare
- Tuse și probleme respiratorii care se agravează în timpul unei răceli.
În multe cazuri, simptomele de astm bronșic apar doar într-un mediu care stimulează crizele: în camere cu aer rece și uscat, în prezența prafului, a fumului sau a altor substanțe chimice. Există și o formă de astm alergic, declanșat de factori alergeni precum polenul, părul animalelor de companie, mucegaiul.
Vezi și Doctor Sfor, platforma cu informații complete despre apneea în somn
Diagnosticul este pus în funcție de gravitatea simptomelor. De asemenea, medicul poate folosi un aparat special, prin care va măsura fluxul de aer din plămâni, ca să vadă cât de bine funcționează aceste organe și cât de ușoară sau dificilă este respirația. Bolnavii de astm trebuie să meargă regulat la control, pentru că boala evoluează și se manifestă diferit în timp.
Cauzele pentru astm bronșic
Nu sunt cunoscute cauzele apariției acestei boli, dar medicii au observat anumiți factori care pot declanșa manifestarea bolii:
- Expunerea la factori alergeni (polen, praf)
- Expunerea la substanțe iritante (fum de țigară)
- Activitatea fizică
- Aerul foarte rece
- Anumite medicamente, printre care aspirina, ibuprofenul, naproxenul
- Stresul, emoțiile puternice
- Sulfiții și conservanții din alimente și băuturi.
Totodată, cercetările au demonstrat că anumite persoane au un risc crescut de a se îmbolnăvi de astm bronșic. Iată care sunt factorii de risc:
- O rudă bolnavă de astm
- O altă alergie asociată, precum rinita alergică sau dermatita atopică
- Obezitatea
- Fumatul (și fumatul pasiv)
- Expunerea la poluare
- Expunerea la substanțe toxice folosite în produse cosmetice și în agricultură.
Tratamentul pentru astm bronșic
Pentru a evita crizele de astm, bolnavii trebuie să urmeze constant tratamentul prescris de medic. Din păcate, boala nu se vindecă, dar simptomele pot fi ținute sub control relativ ușor. Tratamentul diferă în funcție de gravitatea simptomelor și de cauzele care declanșează crizele.
De cele mai multe ori, medicul va prescrie folosirea unui inhalator special, care deschide imediat căile respiratorii inflamate. Acest aparat este folosit numai la nevoie, în timpul unei crize de astm bronșic sau atunci când bolnavul depune efort fizic.
Îți recomandăm și Poate un smartphone să pună un diagnostic pentru diverse afecțiuni?
În mod normal, dacă tratamentul este corect și pacientul îl urmează așa cum trebuie, nu va fi nevoie de folosirea inhalatorului de urgență. Tratamentul pe termen lung presupune administrarea unor medicamente din aceste categorii:
- Corticosteroizi inhalatori au efect antiinflamator și nu produc efectele adverse pe care le au pastilele. Substanțele trebuie adminnsitrate mai multe săptămâni înainte de a-și dovedi eficiența.
- Medicamente orale speciale (Singulair, Accolate, Zyflo) care ameliorează simptomele astmului timp de 24 de ore. Acestea pot avea însă efecte adverse grave, precum halucinații, stare de agitație, depresie.
- Beta-agoniști – medicamente cu efect pe termen lung administrate cu ajutorul unui inhalator, pentru deschiderea căilor respiratorii.
- Medicamente orale bronhodilatatoare (Theophylline), care mențin căile aeriene deschise, dar trebuie luate zilnic.
- Injecții împotriva alergiei (imunoterapie) – acest tratament reduce reacția sistemului imunitar față de anumiți alergeni. Terapia se administrează la început o dată pe săptămână, apoi o dată pe lună.
Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel mondial peste 235 de milioane de oameni suferă de astm bronșic, iar numărul lor este în creștere. Cele mai multe cazuri sunt întâlnite în țările mai sărace sau în curs de dezvoltare.
Sursa: Mayo Clinic, Organizația Mondială a Sănătății
Citește și O pernă inteligentă te scapă de sforăit și te ajută să dormi mai bine