Colesterol total. Ce arată această analiză și de ce este importantă
Analiza care arată nivelul de colesterol total din sânge este foarte importantă, de aceea medicii o cer frecvent. Rezultatul oferă informații esențiale despre starea noastră de sănătate și poate indica o problemă gravă, în cazul în care limita este depășită.
Aproape de fiecare dată când mergem la medic pentru o consultație, el ne va măsura tensiunea arterială și ne va recomanda să facem câteva analize de sânge. Acestea includ de obicei glicemia – care poate indica apariția diabetului – și testul pentru colesterol total, pentru a vedea care este nivelul de grăsime din sânge.
Vezi și Ghid online 2017: Tot ce trebuie să știi despre diabet
Testul pentru colesterol total este cea mai simplă și ieftină analiză de sânge, rezultatul putând fi obținut extrem de rapid. Analiza pentru colesterol total arată nivelul ambelor tipuri de colesterol – HDL, numit și „colesterolul bun” și LDL, sau „colesterolul rău”. De asemenea, cuprinde și trigliceridele, care reprezintă o altă formă de grăsime prezentă în sânge. Citește aici care este diferența între cele două tipuri de colesterol.
Nivelul normal de colesterol total este sub 200 mg/dl, iar un nivel ridicat, de alertă, este peste 240 mg/dl. Uneori, medicul cere doar analiza pentru colesterol total, alteori vrea să vadă separat rezultatele pentru HDL colesterol, LDL colesterol și trigliceride. Acestea sunt de obicei cerute dacă nivelul de colesterol total este prea mare.
Colesterolul total se calculează adunând nivelul LDL cu HDL colesterol și cu 20% din nivelul trigliceridelor. Fiecare tip de grăsime din sânge oferă însă medicului alte informații despre starea noastră de sănătate, de aceea este bine ca ele să fie verificate și separat, mai ales dacă nivelul colesterolului total este peste limitele normale.
Ce provoacă un nivel ridicat de colesterol total
De cele mai multe ori, un nivel prea ridicat de colesterol este asociat cu o dietă dezechilibrată, prea bogată în alimente grase, procesate sau de tip fast-food. De aceea, primul pas care trebuie făcut pentru a scădea colesterolul este schimbarea stilului de viață. Meniul trebuie să se bazeze pe legume și fructe, lactate degresate și carne de pește, iar anumite produse trebuie evitate. Aici sunt incluse mezelurile, carnea și lactatele grase, prăjiturile și toate alimentele procesate care conțin grăsimi trans sau grăsimi saturate.
Citește și Dieta pentru slăbit. Cele mai bune aplicații pentru iPhone și Android
Pe lângă dieta dezechilibrată, există și alte cauze care pot duce la creșterea colesterolului. Stresul, oboseala, infecțiile sau inflamațiile pot provoca schimbări în organism, care se manifestă și prin rezultate anormale la analizele de sânge.
Dacă nivelul de colesterol total nu scade nici în urma dietei, medicul va recomanda medicamente speciale. Problema nu trebuie neglijată, pentru că un nivel ridicat de colesterol, netratat, poate duce la complicații grave, precum ateroscleroza. Această boală se manifestă prin acumularea de depozite de grăsime pe pereții vaselor de sânge. Din această cauză, sângele nu mai poate circula normal și poate să apară atacul de cord sau atacul cerebral.
De asemenea, crește foarte mult riscul de boli cardiovasculare, asociate de obicei și cu o tensiune arterială mai mare. De aceea, medicul va recomanda imediat tratamentul necesar și va insista ca acesta să fie urmat. Din păcate însă, mulți bolnavi tind să neglijeze problema și nu urmează tratamentul, deși știu că au un nivel mare de colesterol total. Pentru că afecțiunea nu are simptome, mulți o neglijează și astfel starea lor se agravează fără să-și dea seama.
Iată de ce analizele de sânge regulate sunt cea mai bună metodă pentru a preveni boli grave. În cazul colesterolului, este imposibil să ne dăm seama că avem o problemă serioasă de sănătate, dacă nu mergem la medic să facem aceste teste speciale.
Sursa: Harvard Medical School
Citește și Cât este colesterolul normal? Monitorizează-l cu telefonul