Dexcom G6 – noul sistem de monitorizare continuă a glicemiei, aprobat de FDA

Dexcom G6 a fost aprobat de FDA recent, fiind un sistem de monitorizare continuă a glicemiei ce nu mai necesită calibrare, este indicat pentru adulți și copiii de peste 2 ani care suferă de diabet, nu interferă cu acetaminofenul, prezintă acuratețe și fiabilitate

Sistemul Dexcom G6 cuprinde un aplicator special pentru introducerea senzorului și un transmițător ce se atașează la senzor și citește datele, le traduce și le transmite către smartphone sau un smartwatch. Senzorul rămâne atașat pe piele, fiind fixat ca un plasture. Poate fi folosit 10 zile, după care trebuie înlocuit. Când e necesară înlocuirea, pe smartphone se afișează o alertă specifică. Pentru înlocuire, se îndepărtează întâi sistemul atașat pe piele (ce conține senzorul și transmițătorul), apoi transmițătorul (care se poate refolosi timp de 3 luni), sistemul de pe telefon alege automat un cod specific de senzor, se alege sezorul respectiv și se atașează cu ajutorul aplicatorului. La final, se plasează transmițătorul și se activează senzorul cu ajutorul aplicației.

Conform FDA (Agenția americană pentru alimente și medicamente  – Food and Drug Administration, abreviat FDA), Dexcom G6 poate fi utilizat ca un sistem integrat împreună cu alte dispozitive medicale compatibile și interfețe electronice.dexcomG6

Citește și Insulina administrată oral, o nouă speranță pentru diabetici

Sistemul a fost aprobat pentru a fi utilizat de copiii în vârstă de peste 2 ani și de către adulții cu diabet zaharat. Acesta este primul tip de sistem de monitorizare continuă a glucozei ce poate fi utilizat ca parte a unui sistem integrat împreună cu alte dispozitive medicale compatibile și interfețe electronice, care pot include sisteme automate de dozare a insulinei, pompe de insulină, monitoare de glucoză sau alte dispozitive electronice utilizate pentru managementul diabetului zaharat.

Dexcom G6 este un dispozitiv ce se aplică pe piele la nivelul abdomenului și conține un mic senzor care măsoară permanent cantitatea de glucoză din organism. Dispozitivul transmite datele privind concentrația glucozei ce sunt măsurate în timp real la fiecare cinci minute, către un dispozitiv de afișare compatibil, ce conține o aplicație mobilă (smartphone sau smartwatch), și va declanșa o alarmă atunci când glicemia atinge o valoare prag.

Plasturele trebuie înlocuit la fiecare 10 zile

O generație anterioară, sistemul Dexcom G5, a primit aprobarea FDA în 2016, dar nu a fost conceput ca un sistem integrat pentru a fi utilizat cu dispozitive compatibile. Spre deosebire de modelul anterior, versiunea Dexcom G6 este calibrată din fabrică și nu necesită recalibrare de către utilizator. În plus, are un sistem de senzori care minimizează interferența cu acetaminofenul ce este folosit pentru ameliorarea durerii, ceea ce este un beneficiu major față de sistemul anterior.

Te poate interesa și Măsurarea glicemiei fără ac – aparate noi și inovații UPDATE 2018

De asemenea, aspectul mecanic al sistemului este unul mai performant. Noul aplicator este ușor de utilizat, senzorul se inserează rapid la atingerea unui singur buton, fără durere.

Dexcom G6 este ușor de utilizat, prezintă compatibilitatea cu aplicațiile dispozitivelor inteligente de afișare și permite transmiterea informațiilor privind valoarea glicemiei mai departe, către alte persoane (maximum 5), cum ar fi medici sau membri ai familiei. Permite stabilirea de alerte și alarme personalizate pentru a avertiza utilizatorii când nivelul glicemiei este prea mare sau prea mic.

DexcomG6

FDA a evaluat datele din două studii clinice efectuate cu Dexcom G6, studii ce au inclus 324 adulți și copii cu vârsta de peste 2 ani, cu diabet zaharat. Ambele studii au inclus consultații clinice multiple într-o perioadă de 10 zile în care datele preluate de sistem au fost comparate cu cele obținute printr-o metodă de testare de laborator a glicemiei. În timpul studiilor nu au fost raportate efecte adverse.

Riscurile asociate utilizării noului sistem pot include episoade de hipoglicemie sau hiperglicemie în cazurile în care informațiile furnizate de dispozitiv sunt inexacte din cauza unor erori ale sistemului sau dacă alarmele sunt dezactivate. Tot în cazuri rare, pacienții pot prezenta iritații ale pielii sau înroșire în locul plasării plasturelui adeziv.

Sistemul G6 reprezintă încă un pas înainte în ceea ce privește tehnologia pentru monitorizarea diabetului zaharat deoarece sistemul include senzori mai mici, un nou aplicator pentru senzori și nu mai necesită testarea glucozei din sânge pentru calibrare.

Senzorii sunt mai subțiri, fiind cu aproximativ 28% mai mici decât cei anteriori.

Citește și Un plasture pentru măsurarea glicemiei ar putea înlocui testele de sânge

Surse: Diatribe, FDA, MobiHealthNews