Diagnosticarea cancerului cu ajutorul unui smartphone: acuratețea este de 99%

Cercetătorii americani au inventat un „laborator mobil”, care poate revoluționa diagnosticarea cancerului. Este vorba de un spectrometru încorporat într-un smartphone, care detectează celulele canceroase cu o acuratețe de 99%.

Invenția aparține unei echipe de cercetători de la Universitatea de Stat Washington, coordonată de profesorul Lei Li. Spectrometrul care transformă un simplu smartphone într-un laborator mobil pentru diagnosticarea cancerului va fi util medicilor care lucrează în locuri izolate sau celor care trebuie să facă multe analize.

Citește și: Puls normal: cum variază bătăile inimii

Potrivit publicației Science Alert, spectometrul poate analiza simultan opt mostre de țesut. Prin testarea substanțelor chimice din țesut, acest dispozitiv detectează biomarcherul interleukina 6 (IL-6), care este asociat cu mai multe forme de cancer. Printre acestea se numără cancerul pulmonar, de prostată, ficat, sân și carcinoamele.

Cum funcționează spectrometrul pentru diagnosticarea cancerului

Compoziția chimică a țesutului testat este analizată prin măsurarea modificărilor care apar în spectrul de lumină. În acest caz, tehnica folosită este ELISA. Aceasta presupune observarea schimbărilor de culoare care apar atunci când lumina atinge țesuturile testate. Modificările indică prezența unor anticorpi și biomarcheri asociați cu anumite forme de cancer.

Mostrele de țesut sunt puse pe o placă micuță care este luminată de dedesubt. Această microplacă are 96 de orificii, dispuse în șiruri de câte 8. După ce sunt plasate în orificii, microplaca luminată este scanată rapid cu camera de la smarphone. Între placă și camera foto se află un grilaj de difracție, care descompune lumina în fascicule, permițând analiza spectrului luminos.

Eficiența spectrometrului pentru diagnosticarea cancerului este de 99%, spune Lei Li, care speră ca în curând dispozitivul să fie folosit pe scară largă.

Îți recomandăm și: Cum să scapi de coșuri cu ajutorul unei aplicații pentru mobil

„Spectrometrul poate fi foarte util în spitalele și clinicile care au de analizat multe mostre, însă nu dispun de un laborator propriu. Poate fi de asemenea un ajutor util pentru medicii care lucrează în alte țări, în zone izolate și care nu pot căra după ei un întreg laborator. Ei au nevoie de un dispozitiv rapid și eficient”, explică Lei Li.

Deocamdată spectrometrul pentru diagnosticarea cancerului a fost testat numai cu un telefon iPhone 5, însă echipa lui Li îl va modifica, pentru a putea fi compatibil cu orice smartphone. Singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească telefonul: să aibă o cameră foto bună și un procesor performant, pentru a putea face rapid calcule.

Datele obținute prin acest dispozitiv pot fi transmise wireless altor cercetători sau medici. Spectometrul ar costa numai 150 de dolari, un preț foarte mic având în vedere rapiditatea și acuratețea cu care sunt obținute rezultatele.

Prezentarea proiectului conceput de Lei Li a fost publicată în revista de specialitate Biosensors and Bioelectronics.

Citește și: Brățară pentru diabetici. Gadgetul care măsoară glicemia fără înțepătură