Scurtă istorie a celor mai cunoscute forme de cancer. Când au fost descoperite cancerul pulmonar și leucemia?

Cele mai răspândite forme de cancer, la nivel mondial, sunt cancerul pulmonar și cancerul de sân. Tot o formă de cancer este și leucemia, boală descoperită în urmă cu 200 de ani.

Cancerul pulmonar

Este cea mai răspândită formă de cancer astăzi, dar în urmă cu 150 ani, era o boală rar întâlnită. Cei mai afectați erau lucrătorii din mine, în timp ce în zilele noastre, cei mai afectați sunt fumătorii (aproximativ 85% din cazuri au drept cauză fumatul).

Primele cazuri de cancer pulmonar au fost înregistrate în a doua jumătate a secolului 18. Prima dată când a fost identificată o legătură între fumat și apariția cancerului pulmonar a fost în 1929 – descoperirea i-a aparținut medicului german Fritz Lickint și a stat la baza unei campanii agresive împotriva fumatului, în Germania.

Vezi și Un test de sânge depistează cancerul de sân înainte de apariția tumorilor

Leucemia

Leucemia este un tip de cancer care apare la nivelul măduvei osoase și care rezultă într-o creștere anormală a numărului celulelor albe din sânge. A fost descoperită în urmă cu mai bine de 200 de ani, în 1811, de către medicul scoțian Peter Cullen, dar cel care a dat numele bolii (leukemia, de la cuvintele grecești leukos – alb și haima – sânge) și i-a descris cu o mai mare acuratețe simptomele a fost chirurgul francez Alfred Velpeau, în 1827.

Mai multe detalii despre leucemie (simptome, factori de risc și tratament) găsești în acest articol.

Cancerul de sân

Cancerul de sân este cea mai râspândită formă de cancer în rândul femeilor și a doua cea mai întâlnită formă de cancer, în general. Doar în 2018 s-au înregistrat 2 milioane de noi cazuri, pe întreg globul, potrivit World Cancer Research Fund. Cazuri de cancer de sân au existat și cu 1600 de ani înaintea erei noastre, în Egiptul antic, dar și în timpul lui Hipocrate (460-370 î. Hr.), cel mai cunoscut medic al Greciei antice. Cercetările asupra cancerului de sân au stat la baza studiilor asupra altor forme de cancer.

Prima operație de mastectomie (mastectomie radicală) a fost efectuată în 1882, de către chirurgul american William Halsted, dar în 1932 procedura a fost îmbunătățită. Prima dată când s-a apelat și la radioterapie în tratamentul cancerului de sân a fost în 1937.

Sursa foto: Shutterstock.com

Citește și Un dispozitiv portabil poate diagnostica rapid cancerul și atacul de cord