eHealth

Un lipici chirurgical poate înlocui copcile și suturile. Închide rănile în 60 de secunde

Un lipici chirurgical poate înlocui copcile și suturile. Închide rănile în 60 de secunde

O echipă internațională de cercetători a creat un lipici chirurgical, care ar putea fi folosit pentru închiderea rănilor, în locul clasicelor copci sau suturi.

Neplăcerile provocate de copci sau de ața chirurgicală folosită la închiderea rănilor sau operațiilor ar putea să dispară în curând. Pacienții s-ar putea recupera mult mai repede și ar beneficia de mai mult confort datorită unei invenții care va schimba radical procesul de vindecare. Un lipici chirurgical special, numit MeTro, a fost creat de o echipă  internațională de cercetători de la universitățile Sydney, Harvard și Northeastern.

Cum funcționează noul lipici chirurgical

Substanța are la bază o proteină foarte elastică și inițial este în stare lichidă. Se toarnă peste rană sau tăietură și ia imediat forma acesteia. În clipa în care intră în contact cu țesutul care trebuie vindecat (poate fi vorba de piele sau de un organ intern), lipiciul se solidifică și devine asemeni unui gel. Apoi, sub acțiunea luminii ultraviolete, lipiciul se stabilizează și în doar 60 de secunde închide complet rana sau tăietura. Din acest moment, rana începe să se vindece, deoarece este perfect sigilată, nu mai sângerează, nu se poate deschide și nici nu există riscul de infecție.

Te poate interesa și “Banda-minune” care ajută la vindecarea articulațiilor și mușchilor

Lipiciul poate fi aplicat cu foarte mare precizie, nu curge pe piele sau în interiorul corpului și este elastic, astfel încât țesutul din jur se poate mișca natural. În acest fel, pacientul nu va mai avea neplăcuta senzație de „cusătură care strânge”. Prin urmare, confortul este foarte mult îmbunătățit.

În comparație cu metoda clasică a folosirii copcilor sau suturilor, o tăietură închisă cu acest lipici se vindecă mult mai repede. Cercetătorii spun că timpul necesar pentru recuperare este redus practic la jumătate. În plus, acest lipici chirurgical are o enzimă specială, care se degradează în timp, astfel încât poate fi folosit și pentru intervenții temporare.

Vezi și Un plasture cu nanocip ajută la vindecarea rănilor, prin reprogramare genetică

Lipiciul poate ține o rană închisă doar câteva ore sau luni de zile, detaliu foarte important în cazul în care medicul știe că va fi necesară o intervenție chirurgicală ulterioară. De asemenea, nu trebuie îndepărtat printr-o altă procedură medicală, cum se întâmplă în cazul copcilor, care trebuie scoase după câteva săptămâni.

Lipiciul MeTro poate fi extrem de util mai ales pentru cazurile grave, care trebuie tratate de urgență, când rapiditatea de acțiune a medicului poate face diferența dintre viață și moarte. Astfel, poate fi folosit pentru rănile adânci, care sângerează mult, sau în caz de plămâni perforați. În timp, lipiciul se descompune și dispare complet de pe corp, fără să lase vreo urmă, în afara de cicatricea care este normal să se formeze.

Produsul a fost testat deocamdată numai pe animale, însă inventatorii speră ca în curând să fie permise și testele pe subiecți umani. Aplicațiile lipiciului chirurgical ar fi numeroase: de la un ajutor nelipsit din sălile de operație până la soluție salvatoare de vieți pentru pacienții grav răniți în accidente auto sau pe frontul de luptă. Cu ajutorul acestui lipici chirurgical, intervenția medicilor ar putea fi mult mai rapidă și mai simplă.

Cercetătorii și-au prezentat invenția în revista Science Translational Medicine.

Sursa: Science Alert

Citește și Tratament revoluționar împotriva HIV: distruge 99% dintre tulpinile virusului

Click to add a comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

More in eHealth