În ciuda progresului tehnologic, oamenii de știință se confruntă în continuare cu multe provocări, în diferite domenii. Medicii caută leac pentru boli incurabile, iar cercetătorii încearcă să asigure resurse de hrană suficiente.
Anul 2017 a fost deosebit pentru inovațiile medicale, aducând noi speranțe pentru bolnavi și îmbunătățindu-le calitatea vieții. Cu toate acestea, sunt încă multe probleme de rezolvat, iar pentru continuarea cercetărilor este nevoie de timp, de oameni calificați și de fonduri.
De aceea, compania Bayer a lansat programul Leaps, conceput pentru a susține investițiile în cercetare și dezvoltare. Prin acest program special, oamenii de știință sunt invitați să găsească soluții la 10 mari provocări ale lumii moderne. Domeniile alese sunt medicina și agricultura – știința care ne face bine și știința care ne poate asigura o hrană sănătoasă și îndestulătoare.
Vezi și Imprimanta 3D ar putea construi inimi, artere și alte organe
Iata care sunt cele 10 provocări la care programul Leaps caută soluții:
- Redarea vederii pentru oamenii orbi din naştere,
- Tratamentul pentru afecţiuni hematologice fatale,
- Vindecarea malformaţiilor cardiace congenitale,
- Regenerarea ţesutului cardiac,
- Repararea retinei şi redarea vederii,
- Regenerarea ţesutului cerebral,
- Revitalizarea solului şi păstrarea sănătăţii rădăcinilor culturilor,
- Crearea culturilor agricole de înaltă performanţă, obţinute în mod natural,
- Dezvoltarea insecticidelor de origine naturală,
- Crearea vaccinurilor ultra rapide, pentru animale.
Leaps își dorește să fie o soluție la procedurile complicate, de durată, cu care se confruntă de fiecare dată specialiștii care vin cu o inovație. Până acum, Bayer a direcționat 575 de milioane de dolari către două parteneriate de tip joint venture: Casebia Therapeutics, axată pe tratamentul bolilor genetice şi BlueRock Therapeutics, destinată regenerării celulelor afectate de bolile degenerative.
Îți recomandăm și Bayer oferă 50.000 de euro finanțare pentru proiecte eHealth
Casebia Therapeutics își propune să elimine bolile genetice incurabile prin editarea ADN-ului. În acest sens, Casebia colaborează cu CRISPR Therapeutics și Bayer pentru a dezvolta tehnologii bazare de editarea genetică a embionilor in vitro. Editarea genetică CRISPR este considerată inovația medicală a anului 2017 și un mare pas înainte pentru prevenirea bolilor genetice grave. Cercetările Casebia vizează eliminarea cauzelor genetice în afecțiuni hemoragice, orbire, boală autoimună, boli cardiace și surzenie.
BlueRock Therapeutics cercetează domeniul bolilor degenerative și concepe terapii celulare moderne, prin care celule stem pot înlocui celulele bolnave sau moarte. Tratamentul este destinat persoanelor cu boli neurologice și cardiace extrem de grave, pentru care nu există alte soluții. Cu ajutorul acestei inovații în domeniul medical, pacienții vor beneficia de o ameliorare a stării de sănătate, iar calitatea vieții lor va fi cu mult îmbunătățită.
Citește și Medicamente bioelectronice. 700 milioane de dolari de la Google și GSK