Robotul insotitor, solutie high-tech pentru persoanele nevazatoare
Expert citat: Anthony Camu, Universitatea Loughborough
Un student a inventat un mic dispozitiv robotic, ideal pentru persoanele nevazatoare care au nevoie de un insotitor, dar care nu pot ingriji un animal adevarat.
Proiectul Theia este concepția lui Anthony Camu, student la design în cadrul Universității Loughborough. Acest prototip robotic poate îndeplini toate sarcinile unui câine însoțitor adevărat, care este dresat ca să ajute persoanele nevăzătoare.
Dispozitivul este suficient de mic pentru a putea fi ținut în mână și este activat prin control vocal. Astfel, robotul poate stabili un traseu sigur spre destinația dorită de utilizator, bazându-se pe senzorii cu care este dotat și pe informațiile în timp real obținute de la sateliți, asemeni unui sistem GPS.
Apoi, dispozitivul ghidează persoana nevăzătoare prin anumite mișcări specifice, asemeni unui câine, care își anunță stăpânul, prin intermediul lesei, când să se oprească și când să pornească la drum. Brațul robotic poate să miște ușor mâna utilizatorului, prin intermediul unui giroscop, similar cu tehnologia de control a altitudinii care se regăsește pe navetele spațiale.
Vezi și Pillo, robotul care are grijă de sănătatea familiei
Robotul Theia este foarte ușor de utilizat, sigur și mult mai ieftin ca întreținerea unui câine. Folosind date actualizate în timp real, poate stabili care este cel mai sigur traseu, ținând cont de condițiile meteo, de aglomerația din trafic și de numărul de pietoni care se află în acel moment pe stradă. De asemenea, dispozitivul va ajuta persoanele nevăzătoare să acționeze liftul, să meargă pe scări sau să se descurce într-un magazin.
Anthony Camu precizează că proiectul lui nu dorește să înlocuiască definitiv câinii însoțitori, ci să reprezinte o alternativă la această soluție. Brațul robotic le oferă persoanelor nevăzătoare mai multă independență și posibilitatea de a se descurca singuri, în orice context.
În acest fel, nevăzătorii vor putea să socializeze mai ușor, să fie mai activi și să ducă o viață normală, făcând singuri lucruri care până acum li se păreau dificile sau periculoase. Cu ajutorul unui robot însoțitor, aceste persoane vor putea merge fără probleme la cumpărături, la plimbare sau chiar la restaurant, bucurându-se astfel de o viață socială împlinită.
Sursa: Daily Mail