Descoperirea care poate duce la obtinerea unui tratament universal anticancer

Expert citat: Profesorul Andrew Sewell, Universitatea din Cardiff 

Cercetatorii de la Universitatea din Cardiff au descoperit un nou tip de celule T (celule ale sistemului imunitar), care ar putea fi folosite pentru obtinerea unui tratament universal anticancer.

Testele făcute în laborator, pe cobai, au demonstrat eficiența noului tratament pentru cancer de prostată, sân, plămâni, col uterin, ovare, dar și pentru alte forme ale bolii. Astfel, cercetătorii consideră că noua terapie poate fi universală, adică va putea elimina orice tip de cancer, la orice pacient.

Terapiile imunologice pentru cancer sunt deja folosite și presupun editarea genetică a unor celule T și reintroducerea lor în organismul pacientului, astfel încât să poată lupta mai eficient cu tumorile canceroase. Aceasta este însă o terapie personalizată pentru fiecare pacient în parte și, din păcate, are efect doar pentru anumite tipuri de cancer. Spre exemplu, acest tratament nu poate distruge tumorile solide, care apar în cele mai multe tipuri de cancer. Astfel, se va putea obține un tratament universal anticancer.

Vezi și Adevaratele alimente anti-cancer. Concluzia surprinzatoare a unui studiu

Noul tip de celule T descoperite acum au un receptor diferit, care le permite să elimine cele mai multe tipuri de tumori canceroase, fără să afecteze celulele sănătoase. Receptorul recunoaște o anumită moleculă, care se regăsește numai pe suprafața celulelor canceroase, astfel încât celulele T știu exact unde să atace.terapie anticancer

Profesorul Andrew Sewell, coordonatorul studiului, declară că este neașteptat să fie descoperite celule care au un receptor atât de specializat în identificarea oricărui tip de cancer, iar acest lucru arată că s-ar putea obține un tratament universal anticancer. Astfel, prin modificarea noului tip de celule T ar putea fi eliminate tumorile canceroase de la orice pacient, indiferent de organul afectat și de forma bolii.

Cercetătorii speră să poată începe testarea noului tratament pe pacienți spre sfârșitul acestui an. Studiul a fost publicat deja în revista Nature, iar oamenii de știință consideră că este un „potențial uriaș” pentru obținerea unei terapii care să distrugă orice formă de cancer.

Surse: BBC, The Independent

Citește și Un pas inainte in imunoterapie: vaccin personalizat impotriva cancerului