Cum poate fi îmbunătățit tratamentul pacienților prin terapii digitale

Prin terapii digitale înțelegem orice metodă digitală prin care poate fi îmbunătățită starea de sănătate a unui pacient. Acestea includ aplicații de monitorizare a tratamentului medicamentos, a pulsului, aplicații pentru susținerea unui stil de viață sănătos sau chiar diferite aplicații educative de realitate virtuală sau augmentată.

În prezent, vechile fișe medicale sunt înlocuite cu variantele lor electronice, iar medicii folosesc baze de date digitale, astfel încât pot ajunge mai repede și mai ușor la informațiile de care au nevoie.

De asemenea, medicul și pacientul pot comunica online, prin e-mail sau Skype, ori prin alte aplicații de acest fel. Bolnavul își poate monitoriza singur, acasă, starea de sănătate și efectul tratamentului, cu ajutorul unor gadgeturi care folosesc aplicații, iar apoi va trimite medicului toate aceste date, care au fost arhivate în aplicație. Astfel, comunicarea poate exista chiar dacă între medic și pacient este o distanță de sute de kilometri, iar deplasarea ar fi dificilă.

Pacienții care suferă de diabet sau de boli cardiovasculare se numără printre cei care vor beneficia cel mai mult de aceste terapii digitale. Ei pot folosi aplicații prin care vor monitoriza calitatea somnului, dieta urmată, nivelul de activitate fizică și astfel medicii lor vor fi la curent, în timp real, cu orice schimbare.

Vor putea sesiza o evoluție favorabilă sau dimpotrivă, o agravare a bolii, care necesită schimbarea tratamentului sau alte investigații suplimentare. În plus, aceasta este o metodă foarte bună pentru stocarea datelor medicale, acestea urmând să fie analizate ulterior, pentru a observa evoluția bolii.

Vezi și Un test ieftin ar putea ajuta la depistarea bolilor cardiovasculare

Tot în categoria terapii digitale putem include comunicarea prin sms sau e-mail, telemedicina și consultațiile video. Toateacestea sunt utile în special pacienților care suferă de boli cronice, care necesită tratament îndelungat.

Pentru ei, utilizarea aplicațiilor și a gadgeturilor devine la fel de importantă ca schimbarea stilului de viață și administrarea pastilelor. Un studiu recent a demonstrat că pacienții cu diabet de tip 2 care au folosit o aplicație dedicată acestei afecțiuni au avut o evoluție favorabilă a bolii, nivelul glicemiei scăzând. Jocul online conținea informații educative despre diabet.

Desigur, există și anumite riscuri legate de aceste terapii digitale. În primul rând, la ora actuală au apărut sute de mii de aplicații de sănătate. În 2017 erau disponibile nu mai puțin de 325.000. Iar asta crește riscul unui furt de date cu caracter personal și sensibil, având în vedere că vorbim de un istoric medical. De asemenea, nu putem ști efectul acestor terapii digitale pe termen lung, pentru că până acum a fost analizată doar contribuția adusă de ele pe termen scurt.

Te poate interesa și Apple donează ceasuri inteligente pentru un studiu despre tulburări de alimentație

O altă provocare o reprezintă integrarea noilor terapii digitale în actualul sistem de sănătate. Trebuie să fie foarte clar cine răspunde de tratamentul prescris, de stocarea datelor medicale și de acuratețea acestora. Pacienții trebuie să fie bine informați, ca să știe cum să reacționeze corect atunci când aplicația îi anunță că există o problemă medicală.

Să analizăm, de pildă, cazul unui pacient cardiac, care folosește noul Apple Watch. Ceasul trimite notificări atunci când observă o anomalie a pulsului și când intuiește riscul unui atac de cord. Ce trebuie să facă atunci pacienul? Să-și sune medicul? Să meargă repede la camera de gardă? Să ia medicamente? L-au lua în serios medicul de pe ambulanță, dacă i-ar spune că el se simte bine, dar este îngrijorat pentru că aplicația l-a anunțat că există o tulburare a ritmului cardiac? Toate aceste aspecte trebuie stabilite de la bun început, pentru că sunt extrem de importante.

Sursa: The Conversation

Citește și Tratamentul care restabilește producția de insulină în diabetul de tip 2