8 sfaturi pe care să le urmezi dacă vrei să te bucuri de o stare de sănătate excelentă

0
405

Există numeroase beneficii pe care le poți obține în viață dacă te preocupi să ai o stare de sănătate bună.

În primul rând, vei avea o viață mai lungă, vei evita durerile fizice care pot fi deosebit de neplăcute, vei putea să-ți desfășori activitățile sociale în cele mai bune condiții, vei arăta minunat zi de zi și vei avea o bătrânețe plăcută, ferită de boli grave. Pe scurt, o stare de sănătate bună, îți poate îmbunătăți, în mod semnificativ, calitatea vieții. Pentru atingerea acestui obiectiv, îți venim în ajutor cu 8 sfaturi simple și ușor de pus în aplicare, care au însă rezultate deosebit de eficiente.  

1. Informează-te despre modalitățile de prevenție a bolilor

Reputați cercetători, apreciați pe plan mondial spun că marele pariu al medicinei actuale este acela de a preveni apariţia bolilor cronice, întrucât un pacient suferă astăzi nu doar de una, ci de mai multe afecţiuni grave, simultan. Din acest motiv, este bine să fii permanent, la curent cu cele mai recente noutăți medicale.

2. Alimentează-te sănătos

O dietă zilnică sănătoasă este una diversificată și una care se bazează pe consumul de fructe, legume și produse naturale, neprocesate. Pentru ca metabolismul tău să funcționeze cum trebuie, ai nevoie, printre altele, și de acizii grași Omega 3 care se regăsesc în pește (somon, halibut, hering sau sardine), ulei din semințe de in sau nuci.

3. Hidratează-te cu generozitate

Apa este elementul de bază al celulelor care, la rândul lor, sunt componenta principală a sângelui. Astfel, o hidratare corespunzătoare cu apă, sucuri din fructe și ceaiuri din plante va menține starea de sănătate a întregului corp, dar și a creierului, asigurându-ți, constant, o stare de bine.

Vezi și Caracteristicile definitorii ale unui medic de excepție

4. Odihnește-te suficient

Asemenea alimentației și hidratării, și somnul este o necesitate de bază a organismului. În timpul somnului, metabolismul se reduce, iar sistemele organismului (cel imunitar, digestiv, circulator, cardiac și nervos) se regenerează, proces care contribuie, semnificativ, la starea ta de bine.

5. Renunță la vicii

Pentru a avea o viață sănătoasă, trebuie să renunți total la fumat, la consumul excesiv de alcool care poate cauza dependențe grave, dar și la utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor. De asemenea, evită consumul zilnic de prea multă sare și zahăr.

Te poate interesa și Cum să îmbătrânești sănătos. Ce poți face ca să contracarezi afecțiunile înaintării în vârstă

6. Fă regulat mișcare

Orice formă de mișcare fizică de cel puțin 30 de minute pe zi este benefică, indiferent de vârstă. Mai mult decât atât, practicarea unui sport (fie chiar și unul recreativ precum fotbal, volei, înot etc.) este metoda optimă de menținere a sănătății și a formei fizice și psihice.

7. Învață să te relaxezi

Deși acționează, în principal, la nivel mental, stresul afectează inclusiv corpul, cauzând migrene, tensiune arterială ridicată sau scăderea imunității. Din acest motiv, este foarte important să știi să îți iei pauze, în care să te bucuri de natură, să asculți muzică, să te rogi sau pur și simplu să meditezi.   

8. Socializează zilnic

Relațiile interumane de calitate îți îmbunătățesc nu doar calitatea vieții, ci și nivelul de sănătate psihică și fizică pentru că este foarte important să ai cu cine să împărtășești atât bucuriile, cât și tristețile. Oamenii din jurul tău te pot sprijini în realizarea proiectelor personale și te pot învăța lucruri noi.

Pentru a avea o stare bună de sănătate, trebuie să ai neapărat o atitudine pozitivă și optimistă care te va ajuta să iei cele mai bune decizii. Pentru a putea fi sănătos, trebuie să ai deopotrivă o bună stare de sănătate fizică și psihică. În principal, peste tot pe glob, principalele cauze ale stării precare de sănătate și a ale bolilor sunt dieta neadecvată, modul de viață nesănătos, stresul mental sau accidentele. Și totuși, speranţa de viaţă a crescut în medie cu 30 de ani, iar viaţa se îmbunătăţeşte considerabil datorită noilor descoperiri tehnologice.       

Sursa foto: Pexels

Citește și 5 sfaturi care te feresc de accidente atunci când faci sport