Algoritmii de inteligenta artificiala pot diagnostica un cancer cervical

Sursa medicala: National Cancer Institut

Noua metoda este mai rapida, mai ieftina si mai precisa decat clasicele teste folosite in prezent pentru a diagnostica un cancer cervical.

Cercetătorii de la National Cancer Institut și fundația Global Good au dezvoltat un algoritm de inteligență artificială care poate observa modificările anormale care apar pe colul uterin. În acest fel, computerul poate pune un diagnostic mai rapid și de trei ori mai precis ca în cazul testelor clasice.

Mai mult, metoda este foarte ieftină și ușor de folosit, astfel încât ar putea fi introdusă și în comunitățile mai sărace, unde accesul la investigațiile medicale este mai dificil. Din păcate, foarte multe femei nu fac testul Papanicolau, care poate diagnostica infecții sau modificări precanceroase și canceroase la nivelul colului uterin. Acest test, care presupune recoltarea de celule de la nivelul colului uterin (numit și cervix), este cea mai folosită metodă pentru a diagnostica un cancer cervical.

O altă metodă, mai des folosită în regiunile unde sistemul sanitar nu este prea bine pus la punct, se bazează pe analizarea vizuală a cervixului, care este acoperit cu o soluție specială, pe bază de oțet. Dacă există celule anormale la nivelul colului, atunci soluția se colorează în alb. Însă acest test are o acuratețe de numai 80%.

Vezi și Un nou test de sange poate diagnostica un cancer ovarian nedetectabil

Nou algoritm ar putea rezolva această problemă, oferind o metodă mai precisă de diagnostic pentru cancerul de col. Pentru a învăța algoritmul să recunoască un cancer cervical, cercetătorii au folosit peste 60.000 de imagini de la peste 9.000 de femei, din timpul examinării colului uterin. Imaginile provin din perioada 1993-2000, iar femeile incluse în studiu au fost monitorizate timp de 18 ani.

Cercetătorii au inclus aceste imagini în arhiva computerului și l-au învățat să recunoască situațiile în care apar modificări anormale la nivelul colului. Metoda este numită evaluare vizuală. La final, computerul a recunoscut cazurile de cancer cu o acuratețe de 1,3 ori mai mare ca medicii ginecologi.

Pe viitor, algoritmul ar putea fi introdus pe telefoane mobile, astfel încât orice femeie să poată folosi o imagine cu cervixul pentru a primi imediat un diagnostic.

Acest proiect este o nouă dovadă că Inteligența Artificială poate fi de mare ajutor în medicină, inclusiv la nivel de diagnostic. Asta deoarece rețelele neurale recunosc mult mai rapid și mai ușor anumite tipologii, în timp ce medicii mai pot greși. Un sistem similar a fost testat de Clinica Mayo și Universitatea Stanford pentru analizarea tulburărilor de ritm cardiac. Algoritmul testat a fost cu până la 15% mai precis ca o clasică electrocardiogramă.

Sursa: Daily Mail

Citește și Cancer cervical. Care sunt noile recomandari pentru screening