Un nou test de sange poate diagnostica un cancer ovarian nedetectabil

Sursa medicala: Universitatea Johns Hopkins, SUA

O noua metoda de diagnostic poate recunoaste proteinele asociate cu tumorile in caz de cancer ovarian, chiar si atunci cand boala nu poate fi identificata prin actualele investigatii disponibile.

Diagnosticarea timpurie a unui cancer ovarian înseamnă din start șanse la vindecare. Desigur, există și în prezent diferite investigații care pot fi făcute, dar o echipă de cercetători americani a conceput o nouă metodă, mult mai eficientă. Printr-o simplă analiză de sânge, boala poate fi diagnosticată chiar și în lipsa altor semne, atunci când un cancer ovarian incipient este practic nedetectabil prin alte mijloace de analiză.

Atunci când în organism apare o tumoare camceroasă, ea eliberează în sânge anumite proteine, care circulă prin corp și pot fi detectate. În aceste fel, dintr-o mostră de sânge pot fi identificate molecule care să arate dacă a apărut în organism un anumit tip de cancer – în acest caz cancer ovarian.

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au aflat că în caz de cancer ovarian apare în sânge o proteină numită p53 – care nu există în mod normal. Proteina este greu de observat prin alte mijloace de analiză, pentru că există în concentrații foarte mici.

De asemenea, testul poate identifica și un market numit PD-L1, asociat cu anumite tipuri de celule canceroase. Dacă testul poate identifica din timp apariția acestui marker, atunci când nivelul lui este încă foarte scăzut, tratamentul împotriva cancerului va fi mult mai eficient.

Vezi și Premieră medicală: cancer mamar cu metastaze, vindecat prin imunoterapie

Noua metodă de analiză se numește SMAC ( single-molecule augmented capture), iar cercetătorii speră ca în curând să poată fi folosită pe scară largă, în analizele de sânge. Această tehnică de ultimă generație îi va ajuta pe cercetători să diagnosticheze mult mai devreme boala, dar și să înțeleagă mai bine mecanismul prin care un cancer ovarian apare și evoluează.

„Pentru a crește șansele de vindecare ale unei femei care are cancer ovarian, boala trebuie identificată cât mai devreme sau, ideal ar fi, chiar înainte de-a evolua”, a declarat Cary Wakefield, director adjunct la Ovarian Cancer Action. Noul test de sânge a fost prezentat în cadrul unei conferințe anuale a Biophysical Society, la Baltimore.

Din păcate, cancerul ovarian este diagnosticat de multe ori atunci când tumorile s-au extins deja în abdomen și sunt mult mai greu de tratat. Printre simptomele care pot indica un cancer ovarian se numără durere abdominală, balonare, pierdere în greutate, urinare frecventă, constipație. Din păcate, aceste semnale de alarmă apar doar într-un stadiu avansat al bolii. Tratamentul presupune operație pentru îndepărtarea tumorilor și chimioterapie.

Îți recomandăm să citești și Un test de sânge depistează cancerul de sân înainte de apariția tumorilor

Cancerul ovarian este pe locul 8 în topul celor mai frecvente tipuri de cancer la femei. Boala apare de cele mai multe ori la femeile de peste 60 de ani, deși riscul crește după vârsta de 40 de ani, când se instalează menopauza.

Pentru prevenție, este indicat ca femeile să facă o ecografie pelviană, iar cele care au un risc crescut de cancer ovarian (au avut cazuri de cancer ovarian sau mamar în familie) pot face analize genetice specifice, pentru a verifica dacă au moștenit mutații ale genelor BRCA1 și BRCA2. Mutațiile acestor gene cresc riscul apariției cancerului mamar și ovarian.

Potrivit platformei MedicHub, pe plan global aproape un sfert de milion de femei sunt diagnosticate anual cu cancer ovarian și 140.000 mor din cauza acestei boli. Pentru că afecțiunea este diagnosticată de obicei într-un stadiu avansat, doar 45% dintre paciente supraviețuiesc mai mult de 5 ani de la descoperirea bolii.

Sursa: The Independent, MedicHub

Citește și Australia, prima tara din lume care ar putea elimina cancerul cervical