SIGMA – primul joc terapeutic care ajută persoanele supraponderale să-și schimbe stilul de viață

SIGMA este un joc terapeutic pe telefonul mobil, dezvoltat de psihologi și nutriționiști români, ca să ajute persoanele supraponderale să lupte mai ușor cu tentațiile și să adopte un stil de viață sănătos.

Proiectul SIGMA este un joc terapeutic aflat deocamdată în faza de testare și va fi lansat în toamna anului viitor. SIGMA – Self-help, Integrated and Gamified Mobile-phone Application – va fi o premieră la nivel național și internațional, fiind singurul joc terapeutic pe mobil destinat persoanelor supraponderale, aplicație care are la bază studii și teste științifice.

Prin acest joc, vei învăța să faci faţă tentaţiilor culinare şi să menţii dieta propusă. Puţine persoane ştiu că majoritatea problemelor de greutate apar de fapt din cauza neputinței de-a face faţă tentaţiilor pentru mai mult timp. Orice dietă ajută la pierderea unui număr de kilograme, însă are efect doar pe termen scurt. Cheia schimbării sănătoase stă în modificările pe care le faci la nivel de gândire şi comportament: cum te raportezi la mâncare, câtă activitate fizică faci, cât şi când te abții de la anumite alimente.

Joc terapeutic pentru lupta cu tentațiile culinare

Ca să aflăm mai multe despre acest proiect, despre lupta cu obezitatea și importanța unui stil de viață sănătos, am stat de vorbă cu directorul de proiect Ioana Podina, cercetător științific la Universitatea Babeș-Bolyai și lector la Departamentul de Psihologie al Universității București.

Reporter: Cum funcționează aplicația SIGMA și cum îi poate ajuta pe oamenii supraponderali?

Ioana Podina: SIGMA este un joc terapeutic, un joc serios, menit să îi ajute pe tinerii adulți cu probleme de greutate, prin gestionarea comportamentelor și a gândirii. Acesta este un concept mai nou, pentru că puțină lume știe că obezitatea este datorată în mare parte problemelor de comportament și gândire – cum mă raportez la mâncare, cât și când mă abțin? Acestea intră în categoria de probleme de comportament și gândire, iar ele predispun la supraponderabilitate.

Citește și: Aplicație de recuperare: MIRA Rehab, un proiect românesc revoluționează kinetoterapia

De aceea, am vrut ca SIGMA să fie un proiect care să îi ajute în special pe acești oameni, care nu știu sau nu pot face față tentațiilor care apar în jurul lor. Aplicația va fi practic un suport pentru orice fel de dietă ține persoana respectivă. De ce este SIGMA un joc terapeutic pe telefonul mobil? Pentru că încă de mici suntem mai receptivi la ceea ce învăţăm prin joc. Telefonul mobil îl avem cu noi peste tot şi poate fi acolo cu noi când avem nevoie să facem faţă tentaţiilor din mediu. În plus, aduce o serie de facilităţi utile, cum este pedometrul.

Reporter: Aplicația SIGMA este destinată tinerilor adulți supraponderali, cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani. De ce nu și copiilor sau adolescenților, având în vedere că este pe bază de joc, iar problemele de greutate apar tot mai des și la persoane foarte tinere?

Ioana Podina: Tinerii adulți sunt categoria vizată, pentru că ei reprezintă populația cea mai expusă la risc. Este aproape ultimul moment când mai poți face o schimbare drastică în viață, îți poți schimba stilul de viață. Sigur, ar fi bine ca schimbarea să înceapă încă din adolescență, însă aceasta este ținta unui alt proiect pe care îl avem în vedere. Proiectul SIGMA este conceput pentru tinerii adulți supraponderali, dar avem în vedere și aplicații similare pentru alte categorii de vârstă.

Cum poate schimba un joc terapeutic stilul de viață

Reporter: Când și cum s-a născut ideea acestui proiect?

Ioana Podina: Ideea proiectului SIGMA născut acum aproape un an, din experiența mea, eu lucrând cu persoane care au probleme de greutate. Puțină lume știe că orice dietă este de succes doar pe termen scurt, pentru că apar probleme care ne împiedică să transformăm dieta într-un stil de viață. Însă nu este destul să ținem dietă câteva luni sau un an, pentru că dacă renunțăm vom pune la loc kilogramele pierdute.

Citește și: Atlashelp, prima platformă de terapie online din România

Din păcate, aproape toate dietele sunt destul de drastice și greu de ținut și din această cauză apar multe gânduri sabotoare. Ne spunem că este ok să mâncăm ceva dulce doar în seara asta, că nu se întâmplă nimic și așa tot, astfel adunăm kilograme și foarte greu le mai dăm jos, pentru că nu ne putem desprinde de stilul acesta de viață și de gândire. Puțină lume se poate abține mult timp, de aceea noi nu vrem să promovăm o dietă drastică, ci un stil de viață sănătos, adică nimic să nu fie interzis, dar să conteze ce, cât și când mâncăm.

SIGMA este un joc care are o poveste în spate: tu ești un supererou și trebuie să ajuți lumea, să îi ajuți pe cei care au probleme. Apare o hartă a lumii, iar tu, utilizatorul, poți alege o destinație, unde vei întâlni problemele cu care se confruntă mai multe avatare. Ele au diferite probleme de gândire și se luptă cu gânduri sabotoare. De exemplu, avatarul X vrea să mănânce seara târziu și are diferite alternative de gândire. Iar utilizatorul trebuie să îl ajute, alegând pentru el varianta corectă de gândire. Astfel, este educat să ia decizia corectă, pentru că astfel va câștiga puncte. Dacă alege greșit, pierde aceste puncte. Jocul are diferite praguri de dificultate, inclusiv exerciții de atenție și de respirație.

Puțini știu că de multe ori mănâncăm nu de foame, ci pe fond de stres, iar relaxarea prin exerciții de respirație este o bună metodă ca să ne liniștim. Pentru orice comportament impulsiv, cum este și mâncatul pe fond de stres, dacă ai puțin răgaz, măcar 10 minute, se reduce mult tentația de a ceda.

Reporter: Când va fi disponibilă aplicația SIGMA?

Ioana Podina: SIGMA este un proiect pe un grant național, o aplicație non-profit făcută în colaborare cu Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, iar acum este în stadiul pilot. În prezent, o dăm unor utilizatori selectați pentru testare și va fi disponibilă doar după finalizarea acestui grant, în septembrie 2017. Atunci va fi lansată publicului larg. Sunt mulți cercetători în spatele proiectului, pentru că avem o responsabilitate etică, totul este validat științific, deci trebuie să testăm prima dată ce vrem să aplicăm.

Citește și: Aplicație pentru fitness – provocarea de 30 de zile

Testarea aplicației SIGMA – joc terapeutic pentru adulții supraponderali

Reporter: Ce rezultate ați avut până acum în urma testării, ce feedback ați primit?

Ioana Podina: Deocamdată noi testăm doar aplicația efectivă, vrem să vedem cât de interactiv și plăcut este jocul, apoi vom trece și la testele clinice, să vedem care sunt rezultatele. Doar 20 de oameni au testat până acum aplicația, urmează să o lansăm curând spre 40 de oameni cu probleme de greutate, voluntari, care vor să țină un regim cel puțin 2-3 luni, timp în care să utilizeze și aplicația. Cum spuneam, proiectul este validat științific, vine dintr-o experiență anterioară și acest lucru îl face o premieră la nivel național și internațional.

Reporter: Cât a costat dezvoltarea proiectului SIGMA?

Ioana Podina: Proiectul este finanțat cu 550.000 lei și are în spate o echipă formată din cinci oameni: trei psihologi și doi IT-iști. SIGMA este finanțat de un grant Tinere Echipe de cercetare, acordat de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Consiliul Național al Cercetării Științifice și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

Reporter: Ce proiecte similare aveți în vedere pe viitor?

Ioana Podina: Cum spuneam, cred că un joc de acest fel poate fi util și altor categorii de vârste, pentru că oamenii trebuie educați încă din copilărie să adopte un stil de viață sănătos. Deci avem în vedere o aplicație similară pentru adolescenți și, de ce nu, chiar pentru copii. Cu un alt proiect de acest fel vrem să susținem persoanele supraponderale care au trecut prin operații bariatrice. Am observat că multe persoane care au suferit intervenții de acest fel pentru a slăbi și care au reușit să piardă din greutate revin din păcate la greutatea inițială, pentru că și-au imprimat un stil de a gândi de care nu au scăpat. Ei trebuie educați în acest sens, ca să-și schimbe atitudinea față de mâncare, pentru că nu este suficient să facă operația bariatrică.

Citește și: Lavinia Ioniță: „Viitorul stă în gene și în medicina personalizată”

Obezitatea este o problemă de comportament

Reporter: Aproximativ 45% din români sunt supraponderali, iar țara noastră este pe locul 3 în Europa la obezitatea infantilă. Cum s-a ajuns aici și de ce nu își dau oamenii seama că obezitatea este în special o problemă de comportament?

Ioana Podina: Ne-am culcat pe o ureche, pentru că știam că românii nu au probleme de greutate, am început să adoptăm regimuri alimentare din alte locuri, din Marea Britanie, din Statele Unite.

Nu aș da vina doar pe fast-fooduri, pentru că ideea nu este să spui NU, ci să avem grijă cât și când mâncăm. Din păcate, acum suntem foarte ocupați, ne este mai ușor să mergem la fast-fooduri sau să facem acasă rapid o mâncare pe care doar o încălzim, sau să comandăm ceva gata preparat. Nu prea mai avem timp să gătim și să facem sport, am devenit foarte sedentari, nu ne mai gândim la ce și cât mâncăm.

Reporter: Veți colabora cu nutriționiști pentru promovarea și dezvoltarea aplicației SIGMA?

Ioana Podina: Desigur, noi deja colaborăm cu nutriționiști și chiar acum lucrăm foarte mult pe partea de nutriție din joc. Vrem ca aplicația să îi educe pe utilizatori să faci față pe termen lung gândurilor sabotoare, să aleagă un regim alimentar sănătos, să facă mișcare și să-ți schimbe gândirea.

Reporter: Mulțumesc pentru interviu și vă doresc mult succes cu proiectul SIGMA!

Ioana Podina: Mulțumesc și eu!

Citește și: 10 tehnologii disruptive care vor transforma industria farmaceutică