Educată la Paris și la Stanford, românca Lavinia Ioniță consideră că medicina tradițională tratează simptomele și boala, dar nu și pacientul
Medicina personalizată poate trata cu succes numeroase boli grave iar aria acestora se extinde cu fiecare nouă cercetare în domeniu. Cancerul gastric, cancerul mamar, hepatita B și C, melanomul, poliartrita reumatoidă și tumorile bronho-pulmonare sunt doar câteva dintre afecțiunile severe pentru care există tratamente personalizate. Deși este o abordare terapeutică prea puțin cunoscută la noi, medicina personalizată este privită cu mult entuziasm de cercetători și medici școliți în țări avansate. Dr. Lavinia Ioniță este un astfel de exemplu.
A absolvit Facultatea de Medicină din Craiova și Academia Americană de Medicină Anti-Aging, deține o diplomă de master în psihologie clinică și psihopatologie la Universitatea din Paris VIII și este certificată în genetică și genomică la Universitatea din Stanford.
Experiența acumulată în anii petrecuți la Spitalul Marmottan din Paris i-a schimbat percepția asupra problemelor din sistemul medical și a determinat-o să abordeze medicina din punct de vedere holistic. Cu alte cuvinte, pentru dr. Ioniță, medicina nu se limitează la diagnostic și tratament, ci înseamnă, mai presus de toate, prevenție și o înțelegere în profunzime a cauzelor care duc la apariția bolilor.
Te-ar putea interesa și Cum văd medicii și farmaciștii sănătatea digitală
Deciziile sale medicale se bazează întotdeauna pe o analiză detaliată a factorilor care pot influența riscul de îmbolnăvire – stil de viață, dietă, atmosfera de la job, modificări genetice, hormonale sau biologice –, împletind astfel în mod armonios medicina tradițională cu tehnicile medicale moderne, pentru o abordare cuprinzătoare a stării de sănătate.
Lavinia Ioniță: Medicina tradițională tratează simptomele și boala, dar nu și pacientul
Dr. Lavinia Ioniță, CEO Omixy, va fi speaker în cadrul conferinței ICEEhealth, pe 10 iunie, la București, unde va vorbi despre cele mai inovatoare metode de prevenție și îmbunătățire a sănătății. Până atunci, ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care descrie, pe înțelesul tuturor, rolul medicinei personalizate.
Ce este medicina personalizată și cu ce se deosebește de medicina clasică, tradițională?
Dr. Lavinia Ioniță: Medicina tradițională tratează simptomele și boala, dar nu și pacientul. Deși toți suntem mai mult sau mai puțin asemănători, știința a descoperit că fiecare individ este unic, fiind „format” dintr-un număr impresionant de interacțiuni. Medicina personalizată își propune să pornească de la acest concept de unicitate, începând cu ADN-ul și bacteriile prezente în intestin până la dietă și activitate fizică.
Această abordare duce la modalități mai eficiente de prevenție și la o stare de sănătate mult îmbunătățită, precum și la tratamente țintite când anumite simptome sau boli își fac simțită prezența.
După cum vei vedea în clipul video de mai jos, nu toată lumea reacționează la fel la tratament. Testarea genetică va ajuta la prescrierea celor mai potrivite medicamente, în funcție de fiecare individ!
Ce v-a determinat să alegeți această abordare a medicinei și care credeți că sunt principalele diferențe dintre sistemul medical „de afară” și cel din România?
Lavinia Ioniță: Din păcate, medicina tradițională este învechită și are nevoie de o schimbare la nivel global, de o nouă abordare, mult mai complexă. Nu pot să nu dau un exemplu de „așa nu”, mai ales când mă gândesc la recentul scandal privind dezinfectanții diluați. Mă întristează și, sincer, sunt de-a dreptul șocată că astfel de lucruri se pot întâmpla în secolul 21. Asta mi se pare o diferență grăitoare dintre medicina veche și cea nouă, practicată în țările care pun accent pe cercetare, tehnologie și tratament individualizat.
Citește și 10 căi prin care inteligenţa artificială te poate ajuta să devii un medic mai bun
De unde a pornit nevoia de medicină personalizată și cum s-a dezvoltat din 1999, când am auzit prima dată de acest concept, până în prezent?
Lavinia Ioniță: Nevoia a existat dintotdeauna, însă abia acum putem să vedem cu adevărat progresele realizate, care ne permit să acționăm într-o manieră personalizată. Scăderea costurilor în ce privește descifrarea genomului uman, înțelegerea modului de funcționare a sistemelor complexe, cum ar fi, de exemplu, influența bacteriilor asupra stării de sănătate, și numeroasele rezultate formidabile obținute în ultimii ani, toate ne conduc spre adoptarea medicinei personalizate ca soluție optimă. Până acum, ea e fost studiată la nivel clinic, fiind accesibilă doar persoanelor foarte înstărite, însă următorul pas constă în aducerea acestor beneficii dovedite în folosul tuturor categoriilor de oameni, indiferent de veniturile lor sau de țara în care trăiesc.
Care este scopul medicinei personalizate, avantajele și dezavantajele ei?
Lavinia Ioniță: Unul dintre cele mai importante progrese în economia secolului 21 este aplicabilitatea pe scară largă, care presupune costuri mai mici și un grad mai ridicat de accesibilitate. Este adevărat că suntem într-un punct în care testarea genomului uman este încă destul de prohibitivă din punctul de vedere al costurilor, dar prețul de astăzi este exponențial mai mic decât cel de acum 10 ani, de exemplu.
Pe măsură ce tehnologiile se vor dezvolta pe scară largă, costurile testelor de laborator și, într-un final, ale îngrijirii personalizate vor scădea.
De asemenea, trebuie să luăm în considerare raportul cost-beneficiu pe termen lung, care înseamnă o populație mai sănătoasă. Nu trebuie să gândim în termeni simpliști: în loc să spunem că „testul cutare costă nu-știu-cât”, am putea gândi mai profund, în sensul „testul respectiv costă, dar va preveni sau va trata eficient această boală”.
Medicina personalizată în România, posibilă doar prin educație continuă
Cum stă țara noastră la acest capitol și cum poate fi schimbată practica medicală tradițională, de unde trebuie să pornim?
Lavinia Ioniță: La fel ca multe alte domenii, și sănătatea are nevoie de o schimbare, pornind de la mentalitatea personalului medical, politicile de sănătate, industrie, mass-media și, nu în ultimul rând, pacienți. Dintre toți acești factori, pacientul joacă cel mai important rol, deoarece creează „cererea de sănătate” și este extrem de motivat să vadă aceste schimbări într-un timp scurt, pentru a beneficia de cele mai bune servicii. Acest lucru este greșit, nu ar trebui să îl lăsăm să se lupte singur cu lipsurile din domeniul medical.
Cred că medicii ar trebui să se implice mai mult în această schimbare de paradigmă, la fel și ceilalți „actori” cu rol de decizie.
Desigur, nu există o rețetă magică a succesului, însă educația continuă este crucială pentru schimbarea în bine a sistemului medical. Toate aceste lucruri, împreună, pot face o diferență majoră în România, chiar dacă situația de acum este departe de a fi ideală. Avem atât de multe minți sclipitoare în medicină și IT, încât putem găsi cu siguranță o cale prin care să schimbăm lucrurile, chiar și în sistemul medical românesc.
Ce categorii de persoane se pot adresa unui specialist în medicină personalizată?
Lavinia Ioniță: Oricine poate beneficia de medicina personalizată. Încă îmi este dificil să îi spun așa, „personalizată”, deoarece, în scurt timp, asta va însemna medicina, cu toate ramurile ei. Aici nu vorbim despre o singură specializare. Diagnosticarea amănunțită include teste genomice, ale microbiomului etc., care relevă o imagine de ansamblu, la nivel molecular, a stării de sănătate. Acest lucru va permite depistarea timpurie a riscului de a face o anumită boală. De exemplu, dacă, în urma testelor moleculare, descoperi că în câțiva ani ești „candidatul ideal” pentru diabet, chiar dacă acum nu prezinți niciun fel de simptom, vei face tot posibilul să înlături, rând pe rând, factorii cauzatori, astfel încât să reduci la minimum șansele de a suferi de această boală. De asemenea, profilul genetic rezultat în urma testelor specifice de farmacogenetică ar putea să îți ofere cele mai bune tratamente țintite pentru reducerea nivelului de colesterol. Așadar, scopul medicinei personalizate este să prezică acest risc, dar, mai mult decât atât, și îl reducă semnificativ, prevenind astfel instalarea bolii.
Vrei să știi cât este colesterolul normal? Monitorizează-l cu telefonul
De ce apar mutațiile genetice care sunt de vină pentru apariția anumitor boli pe parcursul vieții?
Lavinia Ioniță: Există numeroși factori care pot duce la modificarea structurii genetice, pornind de la cei de mediu (alimentația, poluarea, stresul) până la procesul natural de îmbătrânire și unele predispoziții moștenite.
Există o limită a geneticii?
Până unde putem merge cu „zgândărirea” ADN-ului, având în vedere că recent a fost aprobată modificarea genetică a embrionilor umani?
Într-un articol publicat de techcrunch.com, dr. Lavinia Ioniță subliniază importanța acestei dezbateri: „Descoperirile din domeniul geneticii sunt cruciale pentru viitorul omenirii și, evident, vom avea nevoie de reglementări internaționale bine puse la punct. Însă aceste reguli nu trebuie să frâneze activitatea cercetătorilor care încă mai au multe lucruri de aflat. Anii următori vor fi marcați de oportunități imense pentru industria medicală. Toată lumea – pacienții, medicii, politicienii, antreprenorii, investitorii – joacă un rol important în revoluția genomică”.
Cum poate învinge industria farma în era digitală. 1. Regândirea comunicării cu pacientul