Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au testat o terapie nouă, care ar putea înlocui pe viitor chimioterapia, ajutând la distrugerea tumorilor canceroase agresive.
Noua terapie folosește microbule umplute cu medicamente, care sunt injectate direct în tumorile canceroase. Aceste microbule pot fi soluția salvatoare în cazul formelor agresive de cancer, care sunt foarte greu de tratat, precum cancerul pulmonar sau de sân.
Substanțele pe care le transportă aceste microbule sunt imunostimulente, astfel încât ele ajută celulele sistemului imunitar să lupte mai eficient pentru a elimina tumorile.
Eficiența terapiei, care a fost testată deocamdată numai pe cobai, este de 60% în cazul tumorilor canceroase care sunt dificil de tratat. În plus, nu apar efectele secundare greu de suportat care sunt întâlnite în cazul chimioterapiei convenționale. De aceea, un alt avantaj al acestei terapii este că poate fi administrată o doză mult mai mare de subtanță ca în cazul injecțiilor clasice.
În cadrul studiului, cercetătorii au administrat cobailor o doză de opt ori mai mare ca în mod normal dintr-un medicament imunostimulent numit IL-15. Nu au fost observate efecte adverse.
Vezi și Leucemia acută limfoblastică la copii ar putea fi prevenită
În timpul unui alt experiment, microbulele au fost folosite cu succes pentru a distruge un glioblastom, o tumoră canceroasă foarte agresivă care se formează pe creier.
Cercetătorii vor acum să testeze eficiența terapiei pe diferite tipuri de tumori solide (cum este cancerul de sân), dar și pentru cancere ale sângelui, care sunt de asemenea foarte greu de tratat. Totodată, vor testa și ce medicamente sunt mai eficiente pentru stimularea sistemului imunitar, ca să fie folosite în cadrul noii terapii.
Studiul a fost publicat în revista Nature Biotechnology.
Care este avantajul microbulelor în terapia anticancer
Eficiența microbulelor care sunt injectate direct în tumoră a mai fost testată cu succes și anterior. În luna ianuarie, cercetătorii de la Universitatea Thomas Jefferson au demonstrat că microbulele umplute cu oxigen fac tumorile canceroase de la sân mai sensibile la radioterapie.
Microbulele au fost inventate de fapt pentru a îmbunătăți calitatea imaginilor de la ecografii. Recent însă, oamenii de știință au descoperit că ele pot avea și alte utilizări medicale extrem de importante.
Îți recomandăm și 7 semne timpurii ale cancerului la plămâni
Eleanor Stride, bioinginer la Universitatea Oxford, a prezentat anul trecut un studiu prin care arăta cum pot fi introduse medicamente în aceste microbule. Astfel, substanța va fi injectată cu precizie, direct în tumoare, astfel încât efectul este mult mai puternic. În cazul chimioterapiei, doar 1% din substanța injectată ajunge la tumoare.
Spre deosebire de chimioterapie, medicamentul nu mai ajunge în sângele pacientului, ci doar la țesutul canceros. Astfel, restul organismului este protejat de efectele adeverse ale terapiei.
Microbulele concepute de Eleanor Stride au între 1 și 2 micrometri în diametru și sunt învelite în materiale compatibile biologic, cum sunt lipidele, astfel încât nu riscă să fie respinse de organism și nici nu produc complicații.
Surse: Daily Mail, Wired
Citește și Premieră medicală: cancer mamar cu metastaze, vindecat prin imunoterapie