Cancerul de col poate fi prevenit chiar si printr-o singura doza de vaccin

Medic citat: Ana Rodriguez, Universitatea din Texas

Cercetatorii sustin ca vaccinul impotriva HPV, care previne cancerul de col, este la fel de eficient si daca este administrat intr-o singura injectie.

Un studiu recent, la care au luat parte 133.082 de fete cu vârsta între 15-19 ani, imunizate cu vaccin împotriva HPV, a demonstrat că o singură doză de vaccin protejează la fel de bine ca administrarea mai multor doze. În cadrul acestui studiu, adolescentele au primit o doză de vaccin, două doze sau trei doze. Cinci ani mai târziu, riscul de a dezvolta cancer de col era cu peste 30% mai mic în cazul fetelor care au fost vaccinate chiar și cu o singură doză.

Doctorul Ana Rodriguez, de la Universitatea din Texas, autorul studiului, precizează că această concluzie este foarte importantă pentru autorități, care ar putea concepe un program de vaccinare mai ieftin și mai simplu, care să includă o singură doză de vaccin. Concluzia studiului a fost publicată în revista CANCER, care aparține de American Cancer Society. 

Vezi și Australia, prima tara din lume care ar putea elimina cancerul cervical

Soluția ar fi salvatoare mai ales pentru țările mai sărace, unde un program de imunizare presupune un efort financiar foarte mare. În prezent, protocolul de vaccinare împotriva HPV presupune administrarea a două sau trei doze, inclusiv în România. Pentru a fi cât mai eficient, vaccinul anti-HPV ar trebui administrat adolescentelor în jurul vârstei de 11-12 ani, însă poate fi administrat și ulterior.

Virusul HPV (Human Papilloma Virus) infectează pielea din zona organelor genitale și se poate transmite prin contact intim chiar și atunci când este folosit un prezervativ. Acest virus este responsabil de peste 99% din cazurile de cancer de col, dar poate provoca, de asemenea, cancer vaginal, anal, vulvar sau de penis și veruci genitale (negi genitali).

Cancerul de col uterin nu are simptomele în fazele incipiente, dar poate fi diagnosticat rapid printr-un test Papanicolau. De aceea, acest test trebuie să fie făcut regulat, chiar și în lipsa oricăror simptome. Infecția cu virusul HPV poate fi depistată și printr-un alt test, similar cu Papanicolau, dar care oferă informații detaliate despre genotipul virusului.

Cu ajutorul lui, pacienta află dacă este infectată chiar înainte ca virusul să poată provoca modificări ale celulelor colului, care apar la testul clasic Papanicolau. Prin urmare, femeile pot face și acest test anti-HPV, ca să știe dacă există o infecție și astfel un risc crescut de cancer.

Testarea anti-HPV poate fi repetată o dată la 5 ani, dacă rezultatul este negativ, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. În caz de rezultat pozitiv, care confirma prezența virusului la nivelul colului uterin, medicul ginecolog poate recomanda un tratament sau doar o monitorizare a stării pacientei.

Sursa: The Independent

Citește și Ce trebuie sa stii obligatoriu despre virusul HPV