Diabet

Un vaccin pentru diabet tip 1 va începe să fie testat anul viitor

Un vaccin pentru diabet tip 1 va începe să fie testat anul viitor

Numărul bolnavilor care suferă de diabet tip 1 ar putea scădea în următorii ani,  datorită unui vaccin revoluționar.

Cercetătorii de la Universitatea Tampere din Finlanda au creat un vaccin pentru diabet tip 1, care se bazează pe o descoperire deosebit de importantă. Ei au aflat, în urma unui studiu care s-a întins pe mai mult de 20 de ani, că diabetul de tip 1 poate fi declanșat de infecția cu un virus, numit Coxsackie B1. Acest virus declanșează o reacție autoimună în urganism, care determină sistemul imunitar să distrugă celulele normale ale pancreasului.

Prin distrugerea țesutului pancreatic, organismul nu mai poate produce eficient insulina necesară pentru reglarea glicemiei. Astfel apare diabetul tip 1. Medicii nu știa exact de ce sistemul imunitar este păcălit să atace celulele pancreatice beta, considerându-le în mod eronat că sunt celule străine corpului. Fenomenul poate fi declanșat de mai multe probleme medicale, inclusiv de infecția cu un enterovirus, susține virusologul Heikki Hyoty, de la Universitatea Tampere.

Îți recomandăm să citești și despre Diabet la copii. Părinții lui Vlăduț povestesc cum e viața cu un copil dependent de insulină de la 3 ani

Enterovirusurile sunt virusuri care provoacă boli grave, precum poliomielita, meningita, miocardita și boala mână-gură-picior. Medicii bănuiau că poate provoca și diabetul de tip 1, dar până acum nu au avut suficiente dovezi pentru a susține această teorie.

diabet tip 1 laborator

Din păcate, foarte mulți bebeluși sunt infectați cu un enterovirus, imediat după naștere. În cadrul unui studiu realizat în anul 2014 pe mai mulți copii finlandezi care aveau diabet tip 1, Hyoty a observat că 5% dintre ei erau infectați și cu virusul coxsackievirus B1. Prin urmare, la nivel mondial numărul copiilor care au făcut diabet din cauza acestui virus este destul de mare. De aceea, vaccinul pe care l-au realizat cercetătorii poate fi de mare ajutor, oprind apariția bolii în cazul copiilor care au în organism acest agent patogen.

Vezi și Tratament revoluționar pentru diabet: transplant cu celule stem

Vaccinul a fost testat cu succes pe cobai, iar verificarea lui pe voluntari umani va începe anul viitor. În prima fază, vor avea loc teste pre-clinice, adică testarea vaccinului pe adulți sănătoși, pentru a vedea dacă apar complicații. Ca bonus, voluntarii vor fi protejați de diferite infecții provocate de enterovirusuri, cum sunt răceala sau de otita.

Noul vaccin nu va vindeca diabetul deja instalat, dar va oferi persoanei imunitate în fața enterovirusului care poate declanșa atacul sistemului imunitar asupra pancreasului. În acest fel, vor apărea din ce în ce mai puține cazuri noi de diabet tip 1.

Abia peste aproximativ 8 ani ar putea fi disponibil vaccinul. Până atunci, știința poate veni în ajutorul bolnavilor de diabet tip 1  prin noile gadgeturi, care fac mai ușoară administrarea insulinei necesare. Printre acestea se numără în special pompele de insulină, care monitorizează constant glicemia, administrând totodată și tratamentul în doze de care este nevoie.

Din păcate, nu există vindecare pentru diabet și nici metode sigure prin care să fie eliminat riscul apariției acestei boli. Tehnologiile de ultimă oră pot face însă mai ușor de suportat tratamentul și pot ameliora simptomele bolii. Conform statisticilor, între 20 și 40 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet tip 1.

Studiul cercetătorilor finlandezi a fost publicat în revista de specialitate The Vaccine.

Sursa: Science Alert

Citește și Tabele cu glicemia normală la adulți, copii, adolescenți și gravide cu diabet

View Comments (1)

1 Comment

  1. Pingback: BizNews 22.08.2017 | Setrio Soft

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

More in Diabet