Cum calculezi perioada fertila? Afla cand poti ramane insarcinata. UPDATE 2019

Sursa medicala: WebMD

Dacă vrei sa ramai insarcinata trebuie sa stii care este perioada fertila, ca sa ai relații sexuale in zilele indicate. In acest fel, sansele de-a deveni mamica sunt foarte mari.

Deseori, femeile reușesc foarte greu să rămână însărcinate pentru că nu știu când este perioada fertilă sau au informații greșite despre acest subiect. Dacă ai un ciclu regulat, calculul este foarte simplu, iar dacă vei avea relații intime în aceste zile, cu siguranță vei rămâne însărcinată.

Perioada fertilă, o mică „fereastră” în ciclul menstrual

Dacă știi cum funcționează corpul tău, vei putea să calculezi foarte ușor perioada fertilă și astfel nu vei avea problem atunci când vrei să planifici o sarcină. Ciclul menstrual al unei femei, indiferent de durata lui (scurt, normal sau lung), trece prin mai multe etape:

Faza foliculară: începe din prima zi de sângerare, când corpul eliberează hormoni, în special FSH (horm de stimulare foliculară), care ajută la maturarea ovulelor. După ce un ovul este pregătit să fie eliberat, foliculul care îl conține va începe să producă estrogen, care va duce la scăderea nivelului de FSH și la creșterea nivelului LH. Între zilele 2 și 14, estrogenul va ajuta la îngroșarea învelișului uterin (endometrul), care va fi astfel pregătit pentru implantarea unui ovul fecundat. Tot acum mucusul cervical devine mai abundent și mai alunecos, astfel încât spermatozoizii pot ajunge mai ușor până la ovul.

Faza ovulatorie: ovulația are loc între zilele 11 și 21 ale ciclului menstrual și diferă în funcție de lungimea acestuia (un ciclu poate varia între 28 și 35 de zile). Acum corpul tău produce un hormon lumit LH (hormon luteinizant), care provoacă eliberarea unui ovul dintr-un folicul maturat complet. Ovulul ajunge într-o trompă uterină, unde așteaptă să fie fecundat. Sarcina apare doar dacă există un contact sexual neprotajat în primele 24 de ore de la ovulație. După această perioadă, ovulul se dezintegrează. De aceea, dacă vrei să rămâi însărcinată, cel mai sigur este să ai contact sexual cu 1-2 zile înainte de data ovulației. Ca să afli mai ușor care este ziua ovulației, poți folosi un calculator online pentru ovulație.

Faza luteală: începe după ovulație și se termină cu prima zi de menstruație din ciclul următor. În această perioadă, foliculul care a eliberat ovulul secretă o cantitate mare de progesteron, care pregătește endometrul pentru implantarea embrionului. În lipsa unei sarcini, nivelul de progesteron începe să scapă și astfel are loc următoarea menstruație, dipă 12-16 zile de la momentul în care ovulul se dezintegrează.

În mod normal, durata unui ciclu menstrual este de 28 de zile, iar din acestea numai 6 sunt zile fertile. Cele șase zile se mai numesc „fereastra fertilă” și cuprind ziua ovulației, când ovarul eliberează un ovul, dar și cele cinci zile dinaintea ovulației.

Te poate interesa și Calculator ovulație. Cum te ajută și care sunt cele mai populare 10 aplicații

Astfel, dacă vei avea contact sexual cu șase zile înainte de ovulație, nu ai nicio șansă să rămâi însărcinată. Însă dacă vei avea contact cu doar cinci zile înainte, șansele tale sunt de 10%. Aceste șanse vor crește considerabil, până în ziua ovulației, iar după 24 de ore de la ovulație scad din nou la zero.

De ce este perioada fertilă numai cu cinci zile înainte de ovulație și în ziua ovulației? Este vorba de durata de viață a ovulului, care este de numai 24 de ore, dar și a spermatozoizilor, care pot rezista în corpul femeii timp de 5 zile.

Îți recomandăm și Sarcina pe săptămâni. Cum se dezvoltă bebelușul pe durata celor 9 luni

Astfel, dacă ai un ciclu menstrual regulat, de 28 de zile, perioada fertilă începe cu 5 zile înainte de ovulație, care are loc în ziua 14 a ciclului. Cele mai fertile zile sunt însă zilele 12, 13 și 14. Nu uita că prima zi a ciclului menstrual este prima zi de menstruație (sângerare).

Dacă ai un ciclu mai lung, de exemplu 35 de zile între menstruații, atunci ovulația are loc în ziua 21, iar zilele fertile sunt 19, 20 și 21. În cazul unui ciclu mai scurt, de numai 21 de zile, ovulația are loc în ziua 7, iar perioada fertilă este între zilele 5 și 7.

infografic perioada fertilă

Însă dacă nu ai un ciclu regulat și nu poți estima ziua ovulației, atunci ar trebui să ai contact sexual la fiecare 2 – 3 zile, ca să fii sigură că vei cuprinde și zilele din perioada fertilă.

Teste pentru perioada fertilă

Dacă ai ciclul neregulat și îți este greu să afli cu ajutorul calendarului care este perioada ta fertilă, poți folosi un kit de analiză pentru ovulație. Este un test de urină pe care îl vei face acasă și care îți va arăta nivelul hormonului LH. Nivelul maxim de LH este eliberat în corp cu 36 de ore înainte de ovulație. De aceea, este bine să faci testul cu o zi sau două înainte de data la care crezi că are loc ovulația. În acest fel vei putea observa dacă apare o creștere a nivelulu de LH în urină, semn că se apropiea momentul ovulației.

O altă metodă prin care poți afla dacă ești în perioada de ovulație este să-ți măsori temperatura bazală. Procedura se face cu ajutorul unui termometru special, vaginal, iar temperatura trebuie luată în fiecare dimineață, înainte de a coborî din pat. Dacă ești la ovulație, temperatura corpului va fi puțin mai mare, datorită hormonului progesteron.

Vezi și Calendar fertilitate. 5 aplicații gratuite

Schimbările în aspectul secreției vaginale sunt de asemenea un indiciu important. Chiar înainte de ovulație, secreția cervicală este de obicei mai abundentă și are o culoare albicioasă. Este semn că trupul tău se pregătește pentru o posibilă sarcină. Aceste modificări durează de obicei 3 – 4 zile, perioada în care ești cu siguranță fertilă.

Factori care afectează fertilitatea

Fertilitatea poate fi influențată de mai mulți factori. Studiile au demonstrat că șansele unei sarcini scad foarte mult în următoarele situații:

  • Ești supraponderală sau subponderală.
  • Ai peste 35 de ani: în această situație scad, din păcate, și șansele de reușită ale tratamentelor de fertilitate. Medicii spun că o femeie care are peste 35 de ani nu ar trebui să aștepte mai mult de 6 luni înainte de-a cere ajutorul unui medic, în cazul în care sarcina nu apare în mod natural.

Surse: WebMD, Your Fertility, Web MD

Citește și Primele simptome de sarcină. Cum îți dai seama că ai rămas însărcinată