Apple cumpără Beddit, producător de sisteme de monitorizare a somnului
Compania Apple a cumpărat Beddit, un start-up care produce sisteme de monitorizare a somnului. Beddit vinde aceste produse prin intermediul magazinelor Apple încă din anul 2015.
Anunțul privind tranzacția a fost făcut de compania Beddit, printr-o mențiune pe propriul website. Astfel, de acum înainte, toate datele obținute de la utilizatorii care folosesc Beddit vor fi preluate de Apple și pot fi folosite, conform politicii de confidențialitate, pentru alte aplicații Apple în domeniul sănătății digitale.
Sistemele de monitorizare a somnului produse de Beddit funcționează prin conectare la iPhone și Apple Watch. Cel mai bine vândut este Beddit 3 Sleep Monitor, care costă 150 de dolari.
Sisteme de monitorizare a somnului. Beddit 3 Sleep Monitor
Beddit 3 Sleep Monitor este o bandă subțire cu senzori, care trebuie amplasată pe saltea, sub așternut, pentru monitorizarea somnului. Senzorii înregistrarea date importante despre somnului utilizatorului: ritmul cardiac, durata de somn, ritmul respirației, mișcarea în somn, sforăitul, temperatura și umiditatea din cameră, scrie publicația MacRumors.
Ulterior, utilizatorul poate accesa toate aceste date, prin intermediul aplicației Beddit pentru iPhone. Astfel, fiecare persoană va putea folosi informațiile sale personalizate și va beneficia de sfaturi pentru îmbunătățirea calității somnului, în funcție de problemele observate.
Vezi și Aplicație pentru apneea de somn
În urma tranzacției, Apple va continua să dezvolte și să vândă acest dispozitiv. Însă, poate folosi datele și tehnologia Beddit și pentru a îmbunătăți gadgeturi proprii, care ar putea fi folosite și pentru monitorizarea somnului și a sănătății, cum este Apple Watch.
De fapt, presa internațională a început deja să speculeze pe marginea acestui subiect. Multe publicații, printre care și Forbes, consideră că Apple a cumpărat Beddit tocmai pentru a pregăti un sistem de monitorizare a somnului special pentru Apple Watch. Deocamdată Apple nu are o aplicație proprie pentru monitorizarea somnului, deși Apple Watch conține multe opțiuni pentru fitness și sănătate.
Tulburările de somn sunt mult mai frecvente decât ne imaginăm. Din păcate, somnul insuficient nu înseamnă doar disconfort, el poate duce la serioase probleme de sănătate. De aceea, folosirea unor sisteme digitale pentru controlul somnului poate fi de mare ajutor.
Citește și 5 întrebări ca să afli dacă suferi de o afecțiune a somnului