Cancer de piele. Cauze, simptome, tratament

Vine vara, mergem la mare, stăm la soare și nu ne gândim deloc la riscul de a face cancer de piele. Nu, nu facem premoniții negative! Vorbim despre cauze, simptome și tratament, dar și despre modul în care o aplicație de pe telefonul mobil te poate ajuta să-ți monitorizezi alunițele și petele pentru a identifica rapid dacă există riscul de a face cancer de piele.

Cifrele statistice arată că, în România, numărul cazurilor de cancer de piele este în creștere, iar vârsta de manifestare a bolii, din ce în ce mai mică. Soluția – SkinVision, o aplicație care te poate ajuta să identifici riscul de a face cancer de piele și să reacționezi la primele simptome ale boli.

Partea cea mai bună din toată povestea este că toate formele de cancer de piele se pot vindeca complet, cu o singură condiție: să fie identificat la vreme. Un studiu recent realizat de Euromelanoma indică faptul că 54% din decesele cauzate de melanom ar fi putut fi prevenite, dacă afecțiunea era identificată mai devreme. Un alt studiu arată că în următorii 20 de ani, ca urmare a unui cumul de factori (de la schimbările climatice, până la schimbarea stilului nostru de viață), una din cinci persoane va fi diagnosticată cu cancer de piele.

În acest context pe care trebuie să-l privim cu realism, nu cu panică, există mai multe aplicații care funcționează pe toate tipurile de telefoane inteligente, aplicații care pot să monitorizeze și să identifice timpuriu semnele tipice pentru cancer de piele. SkinVision este una dintre aceste aplicații.

Citește și: Leul curajos, aplicație pentru copii bolnavi de cancer

SkinVision, aplicația care depistează cancerul de piele, folosește un algoritm care a fost perfecționat și testat timp de doi ani de zile care are la bază o bancă de date, respectiv peste 4.000 de imagini de la peste 500 evaluări dermatologice reale. SkinVision se recomandă a avea o precizie de până la 90 la sută și este astfel conceput încât să meargă pe varianta ”exagerării” rezultatelor, pentru a-i trimite pe cei care folosesc aplicația la dermatolog, la cea mai mică suspiciune întemeiată, chiar dacă probabilitatea de a avea o formă oarecare de cancer de piele este minimă.

Aplicația nu pune un diagnostic și nu ține loc de vizită la medic și nici de investigații tipice, dar poate identifica cu foarte mare acuratețe leziuni ale pielii care prezintă un risc ridicat de a se transforma în afecțiuni cutanate de tip canceros sau care prezintă semne asociate cu boala.

Te-ar putea interesa și aplicația care controlează glicemia

SkinVision a primit primul certificat al Comisiei Europene pentru susținerea sănătății cutanate și este oficial prima aplicație care depistează cancerul de piele. În plus este extrem de simplu de utilizat fiind dedicat în principal persoanelor din categoria de risc de a face de cancer de piele. Aplicația este recomandată mai ales persoanelor care petrec mult timp în aer liber, cu expunere îndelungată la soare, persoanelor cu o piele palidă, păr roșcat, celor care au mai mult de 50 de nevi (alunițe sau nev melanocitic), semne de naștere din categoria negilor sau alunițelor sau antecedente familiale de melanom.

Citește și E-uri periculoase pentru sănătate: 4 aplicații gratuite

Pentru rigurozitate să spunem că în funcție de momentul apariției, nevii se clasifică în nevi congenitali (cei prezenți la naștere) și nevi dobandiți de-a lungul vieții, mai ales în primii 30 de ani de viață. În funcție de tipul de celule nevii se clasifică în: nevi melanocitici, nevi epidermali, nevi ai țesutului conjunctiv, nevi vasculari.

Cancer de piele. Cum functionează SkinVision?

Skin Vision a fost conceput pentru a depista în primul rând melanomul, cea mai agresivă și mai periculoasă formă de cancer cutanat, cel mai des depistat în fazele sale avansate, când tratamentul nu mai dă rezultate. SkinVision are o tehnologie considerată unică de conștientizare și de urmărire a unor leziuni suspecte.

Citește și: Doar 5% din populația planetei este perfect sănătoasă

Aplicația personalizată te ajută să faci fotografii de înaltă calitate, care au automat marcată data și localizarea exactă a leziunii. Fotografiile permit evaluarea on-line, iar galeria personală este concepută pentru a se putea face comparații în timp cu evoluția acestor leziuni. Aplicația are și capacitatea de a partaja fotografiile cu medicul dermatolog.

Aplicația SkinVision poate fi descărcată aici.

Dermatologi și practicieni lucreaza cu SkinVision pentru a oferi un suport pacienților care au cancer de piele și celor care – fiind incluși în categoriile de risc, trebuie să-și monitorizeze nevii. O facilitatea suplimentară a aplicației oferă celor care o folosesc posibilitatea de a contacta un medic dermatolog, ceea ce face comunicarea dintre medic și pacient mai ușoară ca niciodată.

Credit foto: businessmagazin.ro

Mircea Popa este unul din românii care au dezvoltat aplicația SkinVision, aplicație care verifică riscul de melanom și identifică primele simptome pentru cancer de piele, folosind un algoritm unic. Mai jos este un interviu acordat de Mircea Popa pentru eHelthromania.com la ICEEhealth, prima conferință de sănătate digitală internațională organizată la București. Mircea Popa vine și la ICEEfest.

Ce este cancerul de piele, care sunt factorii favorizanți, care sunt riscurile de a-l face și care este cea mai bună strategie de tratament.

Există mai multe forme de cancer de piele, dar dintre toate melanomul este cel mai grav. Din fericire nu este cel mai frecvent tip de cancer cutanat. Există mai mulți factori de risc care pot declanșa toate aceste tipuri de cancer de piele, dar pentru toate elementul comun favorizant este expunerea excesivă la soare.

Melanomul este o forma de cancer de piele, care apare atunci cand celulele producatoare de pigment (melanocite) evoluează haotic și devin canceroase. Cele mai multe celule pigmentare se găsesc în piele, dar melanomul poate apărea și la ochi (se numește melanomul ocular), dar și alte părți ale corpului. Melanomul este foarte rar la persoanele cu pielea închisă la culoare, dar din ce în ce mai frecvent la persoanele blonde și roșcate.

Citește și: Lupta cu cancerul. Online

Melanomul este tipul de cancer de piele care produce cele mai multe decese în categoria afecțiunilor maligne cutanate. Evoluează repede și produce multiple metastaze care invadează organele vitale. Deși extrem de agresiv melanomul se poate vindeca atâta vreme cât este descoperit în faza primară, ideal chiar precanceroasă, când tratamentul și vindecarea sunt simple și relativ rapide, cu o rată foarte mare de succes, pe termen lung. Pentru aceasta este necesară și obligatorie monitorizarea atentă a tuturor petelor și alunițelor de pe piele, în mod constant.

Există și alte două tipuri de cancere cutanate. Cancerul cutanat bazocelular este cea mai comună formă și evoluează lent, foarte rar produce metastaze și se vindecă complet. Carcinomul cu celule scuamoase, evoluează mai repede, dar produce rar metastaze. Ambele tipuri sunt cunoscute sub numele de cancer de piele keratinocit, datorită implicării celulelor pielii producătoare de cheratină. Și aceste două forme de cancer sunt favorizate de expunerea la soare.

Deși considerat rar, melanomul este responsabil pentru 13.000 de decese anual, doar în Statele Unite ale Americii. Cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer în SUA și printre primele cinci forme de cancer în Europa, ca frecvență.

Te-ar putea interesa și: Celule canceroase depistate în timp real

Expunerea irațională la soare rămâne principalul factor de risc. Riscul de apariție a unui tip de cancer de piele crește la personele de peste 40 de ani, rata îmbolnăvirii fiind mai mare la femei. Melanoamelor se pot dezvolta pe orice parte a pielii. Anumite zone sunt mai predispuse decât altele. La barbați, trunchiul (pieptul și spate), la femei, picioarele, gâtul și fața.

Alți factori favorizanți pentru cancerul de piele

♦ Consumul crescut de suc de portocale – conform unui nou studiu publicat in Journal of Clinical Oncology.
♦ Persoanele cu mai puține alunițe se pot confrunta cu un risc mai mare de melanom agresiv.
♦ Persoanele cu mai mult de 50 de alunițe pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta melanom.
♦ Aportul ridicat de antioxidanții pot dubla riscul de metastaze în melanom. Tratamentul include un anume tip de dietă care urmărește ”înfometarea” celulelor cutanate, ceea ce duce la reducerea accentuată a ritmului de proliferare a acestor celule.

Ce trebuie să urmărești pentru a identifica semnele timpuri pentru cancer de piele

Modificarea aspectului unor alunițe. Sângerarea acestora, senzația de mancărime.

Leziuni care nu se vindecă. Locul devine ușor inflamat, dureros la atingere. Melanomul poate arăta ca un nodul lucios, neted, pal. Nodulul este inițial ferm și nedet după care apare o ulcerație, care poate forma cruste sau poate sângera.
Trebuie monitorizate și petele lentigo actinice (mici pete gri-maro, cunoscute sub numele de pete de ficat, pete de soare sau pete de vârstă).
Trebuie monitorizate cu atenție toate semnele din naștere. Acestea au un potențial ridicat de a dezvolta cancer de piele.

Persoanele cu pielea deschisă la culoare, cele cu ochi albaștri și părul blond sau roșcat sunt cele mai expuse.

Antecedente cu afecțiuni canceroase în general și tipuri de cancer cutanat sau melanom, în familie și la rudele de gradul I și II.

Afla detalii despre: o premeră medicală – Unui bolnav de cancer i-au fost implantate coaste şi stern obţinute cu ajutorul unei imprimante 3D

În stadiile incipiente nu apare nici un simptom. Acesta este motivul pentru supravegherea corectă, activă a semnelor de pe piele este cea mai bună măsură de prevenție și de intervenție rapidă în cazul în care boala se declanșează. Este stabilit faptul că modificări ale aspectului pielii, ale alunițelor sau petelor sunt indicatori esențiali pentru identificarea în forma precoce pentru melanom. De ce trebuie monitorizate alunițele? Probabilitatea ca diferite forme de cancer de piele să apară în locurile în care există alunițe este de 95%.

Reține! Alunițele suspecte sunt asimetrice, au mai multe nuanțe inclusiv negru, maro și cafeniu și chiar alb sau albastru, cu  margini neregulate. Diametru este un indicator important și cu cât alunițele sunt mai mari cu atât riscul apariției unei leziuni de tip canceros, crește. Modificările nu sunt lente, dar nici foarte rapide și pot dura în medie de la câteva săptămâni, la luni.

Tratamentulcancer de piele

Tratamentul cancerului de piele este similar cu cea a altor tipuri de cancer. Datorită faptului că apare pe piele, leziunea poate fi complet îndepărtată, tratamentul chirurgical fiind obligatoriu. În cazurile mai avansate sunt îndepărtați și ganglionii limfatici aferenți. Terapia este urmată de chimioterapie și terapia biologică (medicamente care stimulează sistemul imunitar) sau terapie genetică.

Lavinia Ioniță: „Viitorul stă în gene și în medicina personalizată”

Detalii esențiale legate de cancerul de piele

  1. Se consideră că fiecare insolație suportată în viață crește riscul de a dezvolta cancer de piele. Cele mai multe din afecțiunile care se declanșează la 40 de ani sau după 40 de ani, sunt urmarea expunerii neprotejate la soare în intervalul de vârstă 0 – 30 de ani și cu precădere în intervalul 0-15 ani!
  2. Expunerea la soare este principala sursă de vitamina D, iar acestă vitamină are un rol vital în organism. Deseori expunerea exagerată la soare este tolerată în numele acumulării de vitamină D! În aceste condiții trebuie spus că 15 minute de expunere la soare, pe zi, acoperă necesarul zilnic de vitamină D. Vitamina D se găsește în multe alimente (lapte, ouă, pește), dar nu se poate acumula, în organism, vitamina D neputând fi stocată în ”depozite”. Suplimente de vitamina D, de sinteză, sunt identice cu vitamina D produsă prin expunere la soare sau printr-o nutriție echilibrată.
  3. Evitarea expunerii excesive la radiațiile ultraviolete poate reduce riscul de cancer de piele. Acest lucru se poate realiza prin trei măsuri simple: evitarea arsurilor solare, haine care protejează împotriva radiațiilor UV, creme cu protecție solară cu un factor de protectie solară între 20-30.
  4. Copii trebuie protejați în mod special, riscul de producere a mutațiilor în ADN-ul celulelor cutanate fiind foarte ridicat. Cremele pentru copii trebuie să aibă factor de protecție 50.
  5. Consumul de cafeină este corelat cu o incidență scăzută de melanom. Efectul apare de la un concum zilnic de 393 mg de cafeina zilnic.
  6. Medicina a dezvoltat tratamente revoluționare pentru cancerul de piele. Se lucrează la un tratament, considerat revoluționar, care folosește virusul herpetic pentru a combate cancerul de piele.
  7. Studii recente arată că aspirina poate preveni dezvoltarea unor forme de cancer cutanat dar și a unor forme de cancer de sân și colon.