Stevia este îndulcitorul de preferat atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să avem un stil de viață sănătos, în care zahărul nu prea are ce căuta.
În ciuda hotărârilor pe care le luăm…
Bandajul inteligent are integrat un procesor și senzori speciali, care monitorizează constant modul în care se vindecă rana.
Pe viitor, bandajele nu vor mai semănă deloc cu bucata de tifon…
Medicamentul inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă de insulină bazală și agonist de receptori GLP-1, este compensat integral prin programul național de diabet pentru pacienții cu…
Dexcom G6 a fost aprobat de FDA recent, fiind un sistem de monitorizare continuă a glicemiei ce nu mai necesită calibrare, este indicat pentru adulți și copiii de peste 2 ani care suferă de…
Pericolele pe care le crează sedentarismul pentru sănătate nu sunt nici puține, nici neînsemnate.
Orele prelungite de stat jos și nivelul săptămânal redus de activitate fizică pot declanșa…
Prevenţia este întotdeauna mai bună ca tratamentul, mai ales atunci când este vorba despre o afecţiune severă, cum e cazul diabetului.
În România, diabetul zaharat este la un pas de a…
Agenția Americană a Medicamentelor (FDA) a aprobat un dispozitiv medical inteligent, care poate diagnostica retinopatia diabetică fără să aibă nevoie de colaborarea unui medic.
Acest…
Un plasture pentru măsurarea glicemiei ar putea înlocui pe viitor înțepăturile zilnice pe care diabeticii sunt nevoiți să și le facă.
Plasturele a fost conceput de cercetătorii de la…
Un nou tip de lentile de contact inteligente ar putea ajuta diabeticii la monitorizarea glicemiei. Senzorii detectează nivelul glucozei din organism, analizând compoziția lacrimilor.
Greu…
Oricine poate trece prin momente când are glicemia mică, iar simptomele pot varia, de la o simplă stare de disconfort până la complicații serioase. Iată de ce trebuie să recunoști din timp…
Cercetătorii din cadrul Universității din California, San Diego, au creat o carcasă de telefon cu senzor inteligent care poate înlocui kit-ul de măsurare a glicemiei pentru diabetici…
Rețete pentru diabetici. Persoanele care suferă de diabet trebuie să fie foarte atente la alimentație și să mănânce numai produse dietetice, sănătoase.
Rețetele pentru diabetici pot fi…
Producătorul de medicamente Roche cumpără mySugr, aplicația pentru monitorizarea diabetului dezvoltată de pacienții cu diabet despre care am mai vorbit și aici.
„Am creat mySugr pentru a…
După ce Google a anunțat un glucometru fără înțepătură, iată că vom avea și un glucometru Apple. Va fi integrat în următorul model iWatch și este testat chiar acum de directorul general Tim…
Samsung a lansat un smartphone revoluționar, care poate fi folosit și pentru monitorizarea diabetului. Noul gadget îi permite utilizatorului să-și verifice rapid și precis nivelul glicemiei.…